Medic de la Spitalul Târgu Jiu, rănit grav în accidentul din Țicleni. Tocmai își înmormântase socrul

Medicul Virginia Armega, din cadrul secției de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, a fost grav rănită în accidentul rutier petrecut duminică seara, pe un drum județean din Țicleni. Medicul își înmormântase socrul și a organizat o pomană la domiciliul său, accidentul fiind produs de o colegă ce se pregătea să plece.

Accidentul a fost provocat de o colegă a doctoriței, care tocmai pleca de la eveniment. În timp ce încerca să iasă cu mașina de pe un podeț, nu s-a asigurat corespunzător și a fost lovită de un microbuz în care se aflau patru angajați ai unei companii petroliere din zonă, împreună cu șoferul. În urma impactului, microbuzul a izbit o mașină parcată, care i-a lovit pe medic și pe soțul ei, aflați în fața porții locuinței lor, conform pandurul.ro.

Virginia Armega este în stare foarte gravă. A fost resuscitată, stabilizată și transferată de urgență la un spital din București. Pe lângă medicul rănit grav, alte cinci persoane au fost implicate în accident, printre care soțul doctoriței, doi pasageri din microbuz și ambii șoferi.