Începând din această săptămână, un reprezentat al Corpului de Control al MECTS se află în Gorj pentru a lămuri problemele apărute în activitatea mai multor directori de licee din judeţ. Sunt vizate licee din localităţile Târgu-Jiu, Roşia de Amaradia, Ţicleni, Bâlteni, Roşia Jiu ş.a. Dacă se vor găsi nereguli în activitatea managerilor acestor unităţi şcolare, MECTS ar putea decide demiterea acestora, atribuţie ce îi revine în exclusivitate. Dacă prezentul control vizează activitatea unor manageri de licee, există mai multe reclamaţii la adresa activităţii I.S.J. Gorj depuse de fostul inspector şcolar general adjunct, profesorul Ion Işfan.
Pentru circa o săptămână se află în Gorj un reprezentant al Corpului de Control al Ministerului Educaţiei cu rolul de a controla activitatea unor manageri de licee care au fost reclamaţi în ultimii doi ani la această instituţie. Cazurile au fost relatate de presă, în unele au intervenit chiar organele de cercetare penală dar deocamdată managerii respectivi au rămas în posturi.
Reclamaţii şi de doi ani
Din Târgu-Jiu controlul vizează două instituţii de învăţământ, Liceul de Muzică şi Arte Plastice ”Constantin Brăiloiu” şi Liceul Teologic. În primul caz, directoarea Aurelia Savu, care a mai fost ameninţată cu schimbarea, a fost acuzată într-un caz în care a fost demis adjunctul acesteia în urmă cu doi ani. Fosta conducere a Liceului Teologic este acuzată că ar fi achiziţionat mobilier pentru cămin la un preţ exorbitant dar şi că ar fi tolerat încasarea unor sume necuvenite de către anumite cadre didactice.
Un alt caz cercetat va fi cel de la Ţicleni unde directoarea instituţiei este acuzată de liderul de sindicat de numeroase ilegalităţi, printre altele: falsuri în cataloage, nereguli în administrarea bazei materiale, relaţii încordate cu cadrele didactice etc. De reţinut că toate cele trei cazuri au fost verificate şi de ISJ Gorj, dar singurul organ abilitat să ia măsuri este MECTS.
O situaţie specială o întâlnim la Grupul Şcolar din Roşia de Amaradia unde actuala conducere este acuzată de colectare ilegală de fonduri de la elevi. Cazul este deja în cercetarea procurorilor, lucru confirmat de această instituţie. Reprezentantul MECTS poate să ajungă şi la alte licee unde s-au înregistrat probleme în trecut: Bâlteni, Roşia Jiu şi Mătăsari.