
Începând cu anul 2024, Liceul Tehnologic Mătăsari derulează Proiectul PNRAS 2 intitulat ”Școala de succes: oportunități pentru toți”, Cod F-PNRAS-2-2023-0765. Scopul proiectului este de a preveni abandonul școlar și de a reduce rata abandonului școlar, precum și de a determina absolvenții de clasa a VIII-a să participe la Evaluarea Națională și să-și continue studiile către următorul nivel (liceu sau școală profesională).
Proiectul PNRAS 2 de la Mătăsari are următoarele obiective: Îmbunătățirea situației la învățătură și a promovabilității prin participarea unui număr de 240 de elevi (raportați la toți cei 3 ani de implementare) la activitățile proiectului; Consolidarea relației elevi – părinți – școală prin implicarea, până în anul 2026, a cel puțin 10% dintre părinții din grupul-țintă în activități de informare, consiliere și educație parentală; Creșterea ponderii mediilor peste 6,00 și a procentului de promovare la examenul de Evaluare Națională în următorii 3 ani; Creșterea ratei de participare la Evaluarea Națională cu 10% în următorii 3 ani; Reducerea absenteismului școlar cu 5%, până în 2026; Creșterea numărului de cadre didactice din unitatea de învățământ care folosesc mijloace de predare-evaluare digitale și a celor care folosesc strategii pedagogice moderne la nivelul clasei, cu cel puțin 15; Prevenirea riscului de abandon școlar prin facilitarea accesului la activități educaționale și de inserție pentru un număr de 173 de elevi din ciclul gimnazial, pe o perioadă de 3 ani; Îmbunătățirea proceselor de predare – învățare – evaluare și dezvoltarea de noi competențe în rândul a cel puțin 15 cadre didactice prin participarea acestora la programe de formare profesională; Dezvoltarea unui spațiu de educație non-formală de tip RAS-HUB, dotat cu mobilier neconvențional și mijloace de predare moderne, care integrează mijloace digitale de ultimă generație.
Grupul țintă al Proiectului cuprinde: 240 copii minori (raportați la toți cei 3 ani de implementare), elevi de nivel gimnazial ai Liceului Mătăsari, din mediu rural; Cel puțin 15 cadre didactice și 15 părinți.
În data de 29.05.2024, Liceul Mătăsari, prin directorul unității, prof. Vasile Iliescu, a semnat, la sediul Inspectoratului Județean Gorj, Contractul de Finanțare pentru proiectul cu titlul: „Școala de succes: Oportunități pentru toți”, finanțat prin PNRR.Valoarea Contractului de Finanțare este de 1.734.059,57 lei.
Perioada de implementare a proiectului va include trei ani școlari, respectiv între 29 mai 2024 și 30 iunie 2026.
Echipa de management a proiectului:
- Coordonator proiect: prof. Iliescu Vasile, director
- Asistent coordonator de proiect: prof. Udriștioiu Aneta, director adjunct
- Responsabil monitorizare și evaluare: prof. Ceaușescu Elena
- Responsabil comunicare și diseminare: prof. Roman Anca
- Responsabil financiar / contabil: Cican Nicoleta
- Responsabil achiziții / logistică: Negomireanu-Curelea Nicolae-Claudiu
- Responsabil activități pedagogice și de sprijin: prof. Luță Antonie Adrian
- Responsabil activități extracurriculare și sportive: prof. înv. primar Stăniloiu Adriana Elida
În anul 2024 s-au realizat următoarele activități:
- Activități de identificare și monitorizare a elevilor în risc de abandon școlar – MATE
- Activități de prevenire, intervenție și compensare, activități remediale la disciplinele: limba și literatura română și matematică
- Activități extra-curriculare – club sportiv
- Activități de digitalizare a procesului educațional
- Curs de formare dedicat membrilor echipei de management, desfășurat în perioada 1 – 3 noiembrie, în localitatea Băile Herculane
- Excursia școlară: „Toți suntem egali”, în perioada 30.11.2024 – 01.12.2024, destinația Alba – Iulia
- Workshop pentru consilierea părinților, cu tema: „Împreună pentru educație”, desfășurat în perioada 16 – 19 decembrie 2024
Achiziții efectuate:
- Catalog electronic
- Catering elevi (masă caldă)
- Echipament IT
- Mobilier
- Teste standardizate
- Platformă lecții
- Papetărie
- Pachete educaționale
Achizițiile efectuate, precum și activitățile desfășurate în anul 2024, au o valoare estimată de 600.000 lei.
Responsabil comunicare și diseminare:
prof. Roman Anca