Laurențiu Ciurel, greu de demis

Loading

Deși a fost demis încă din 4 decembrie 2015, am pus acest titlu materialului, mai întâi pentru a parafraza titlul unui film și apoi pentru că o demitere presupune și predarea activității, pe perioada preavizului, printre care și biroul. Numai că Laurențiu Ciurel, proaspătul demis director general al Complexului Energetic Oltenia, a considerat că trebuie să-și execute preavizul în biroul pe care l-a ocupat timp de trei ani, chiar dacă de către Consiliul de Supraveghere s-a hotărât altfel.

Pe vremea când participa la conferințele de presă ale partidului din care făcea parte, Ciurel era foarte dur în exprimare, imediat cum a fost dat jos de pe funcție s-a îmbolnăvit subit
Pe vremea când participa la conferințele de presă ale partidului din care făcea parte, Ciurel era foarte dur în exprimare, imediat cum a fost dat jos de pe funcție s-a îmbolnăvit subit

Ciurel a refuzat, pur și simplu, să predea biroul, motiv pentru care s-a luat măsura sigilării acestuia, potrivit unui comunicat al Biroului de Presă CEO: „Domnul Laurentiu Ciurel a fost notificat ca până la data de 02.02.2016, orele 18:00, să elibereze și să predea biroul aflat în sediul CE Oltenia din str. AI. Cuza, iar începând cu data de 03.02.2016, activitatea de predare a gestiunii și a documentelor aferente mandatului său, în conformitate cu Hotărârea Consiliului de Supraveghere, să se desfășoare în biroul pus la dispoziție în incinta sediului SDM  din str. T. Vladimirescu. Deoarece dl. L. Ciurel nu a procedat conform notificării primite, prin decizia conducerii societății a fost numită o comisie care a început activitatea de inventariere a bunurilor și documentelor existente în biroul din sediul aflat în str. A.I Cuza, în vederea eliberării.”

Inventar

Potrivit presei, în biroul directorului general de la CEO ar fi fost găsită aparatură de bruiaj și de înregistrare audio- video, dar nu s-a stabilit, încă, oficial, că este vorba de așa ceva, potrivit lui Ion Rușeț: „Toate documentele au fost opisate, sigilate şi depuse în cutii speciale. Toate bunurile au fost inventariate, puse în cutii şi sigilate. Niciun bun sau document nu a fost scos din acest birou, de asemenea nu au fost bunuri care nu au fost pe inventar şi au fost considerate bunuri personale. (…) Domnul Laurenţiu Ciurel se află în aceste zile în incapacitate de muncă, am înţeles că are o problemă de sănătate, urmând ca la revenirea dânsului să-şi poată ridica bunurile personale şi să stabilim de comun acord de ce bunuri are nevoie pentru a-şi desfăşura activitatea în noul birou pus la dispoziţie în sediul sucursalei Divizia Minieră. În timpul desfăşurării inventarului, bunurile electronice erau în funcţiune, a trebuit să apelăm la specialiştii noştri din IT (…) în momentul de faţă nu sunt în măsură să confirm sau să infirm dacă a existat aparatură de bruiaj sau audio-video. (…) Dacă această aparatură s-a cumpărat din banii companiei trebuia să fie inventariată şi să se regăsească pe inventarul domnului Ciurel. (…) Sunt aspecte pe care le vom clarifica în perioada imediat următoare.”

Ciurel Contraatacă

Deși Laurențiu Ciurel s-a îmbolnăvit subit imediat ce a fost scos cu forța din birou, a găsit forța necesară să dea replica celor care-l acuzau că folosea mijlocare de bruiaj și înregistrare în birou: „Aparatura asta care de fapt se poate purta într-un buzunar la piept puteam să o iau cu mine fiindcă am fost notificat să plec în data de, la ora de. Tot ce susţine domnul Ciobotărică (managerul interimar al CEO – n.r.) că este aparatură de bruiaj este cu totul şi cu totul altceva, este o banală staţie cumpărată din comerţ, despre care cine mi-a adus-o spune că detectează dacă eşti interceptat, adică dacă sunt microfoane în încăperea în care stai. Nu ştiu anume unde anume era amplasată această staţie în birou, despre o cameră video nu ştiu nimic despre existenţa ei.”

Măsuri

Laurenţiu Ciurel a fost demis din funcţia de director al Complexului Energetic Oltenia de Consiliul de Supraveghere al CEO, care a motivat că s-a constatat că Ciurel nu şi-a îndeplinit criteriile de performanţă. De precizat că, în 2014, CE Oltenia a avut o pierdere de 150 de milioane de euro.
Demiterea lui era previzibilă, după ce CEO s-a constituit parte civilă în procesul în care Ciurel este judecat alături de Victor Ponta şi Dan Şova pentru fraudarea bugetului Complexului.