Oraşul Târgu Cărbuneşti a găzduit sâmbătă, 21 aprilie 2012, Cupa Gilortu la Karate.
Competiţia naţională, aflată la a II-a ediţie, a reunit peste 230 de copii şi tineri din întreaga ţară, printre care s-au aflat campioni de talie europeană şi chiar mondială. Cupa este organizată de Primăria Târgu Cărbuneşti, în colaborare cu Federaţia Română de Karate „Nipon Budo“.
Cupa Gilortu s-a desfăşurat pe două secţiuni, kata şi kumite şi a avut printre competitori atât băieţi cât şi fete. Gazdă a fost clubul de karate din Târgu Cărbuneşti, înfiinţat în urmă cu trei ani şi susţinut financiar de autoritatea publică locală. El a dat, deja, nume mari în lumea acestui sport. Florin Bastorin a devenit campion mondial la kumite, în anul 2009, în Belgia, iar Gabriela Mazilu vicecampioană europeană la kumite în 2011 la Padova.