Învățământul este prioritate națională pentru politicieni doar la nivel de declarații

Loading

Invitat la emisiunea ȘCOALA GORJEANĂ, difuzată de N-SAT TV, Constantin Huică-președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ Gorj-a declarat că politicienii acordă Educației un statut de prioritate națională doar în declarații, când se ajunge la fapte lucrurile se schimbă fundamental. Bunăoară, nu doar că profesorii nu au primit mărirea salarială anunțată în programul de guvernare dar   majorările salariale anunţate pentru anul viitor, respectiv 25% începând cu data de 1 ianuarie 2018 şi 20% din martie 2018, pentru sistemul de educaţie reprezintă, în realitate, o creştere netă nu de 50%, cum se vehiculează, ci de 20-25%.   

Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2018, urmează să se aplice și pentru învățământ prevederile Legii nr 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Începând cu aceeaşi dată, potrivit Ministerului Finanţelor Publice, angajaţii vor prelua povara contribuţiilor către stat. Acest lucru înseamnă o creștere nesemnificativă de la 1 ianuarie 2018 a veniturilor nete pe care le vor încasa angajaţii din educație.

Unui profesor debutant, care are acum un salariu net de aproximativ 1.440 de lei, începând cu data de 1 ianuarie 2018, când salariul brut va creşte cu 25%, venitul net îi va creşte, în mod real cu doar 3,8%, după ce vor fi plătite contribuţiile către stat. Ceea ce înseamnă, că un debutant va primi, doar 55 de lei în plus la salariu.

Un profesor, cu peste 40 de ani de muncă, are acum un venit net de 2.770 lei. La data de 1 ianuarie 2018, salariul net va fi de 2.887 lei, ceea ce înseamnă o creştere a acestuia cu 117 lei, respectiv, o creştere reală de  4,2%.

Începând cu data de 1 martie 2018, când ar urma să se aplice următoarea majorare de 20%, salariul net al unui profesor debutant va ajunge la 1.795 lei, cu 24% mai mare decât cel actual, iar cel al unui profesor, cu o vechime de peste 40 de ani, la 3.465 lei net, ceea ce înseamnă o creştere de 25% faţă de cel actual, chiar dacă veniturile brute cresc în martie 2018 cu 50% faţă de cele din luna decembrie 2017.

Constantin Huică spune că Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ i-a înaintat premierului Mihai Tudose un memoriu, în numele celor 170.000 de membri, în care i-a cerut să remedieze  această problemă. Cum și alte probleme nu au fost rezolvate, Huică nu exclude mișcări sindicale de amploare în această toamnă. Pe 11 septembrie 2017, cadrele didactice ar putea să nu participe la festivitățile de deschidere unde vor exista politicienii.