HANDBAL Energia învingătoare la Baia Mare

Loading

Trupa lui Liviu Andrieş a început cu bine seria de meciuri de verificare înainte de reluarea campionatului, Energia câştigând turneul de la Baia Mare disputat la finele săptămânii trecute. Energia a învins toate cele trei participante la acest turneu, antrenorul Liviu Andrieş fiind mulţumit în special de felul în care elevii săi au răspuns la comenzile sale din punct de vedere fizic: „A fost un turneu bun pentru noi, încercăm să îndreptăm ce este de îndreptat în jocul echipei. Se vede o lipsă de jocuri în această formulă de echipă, dar avem speranţe că putem îmbunătăţi jocul nostru. Din punct de vedere al pregătirii fizice, eu zic că stăm binişor”. Tehnicianul echipei gorjene a mai precizat că a fost nevoit să improvizeze pe postul de extremă dreapta, acolo unde Vukas a fost lăsat acasă, iar Apolzan a resimţit dureri chiar de la primul meci: “Apolzan a acuzat ceva dureri la genunchi şi, după ce a evoluat în primul meci, am preferat să-l menajez şi nu l-am folosit în celelalte două, în locul său am jucat cu Sandu Iacob. Problemele lui Apolzan sunt mai vechi, dar sper să nu fie vorba de ceva serios”, a încheiat Andrieş.