Gorjul, doar 54,5% promovabilitate la prima sesiune de BAC

Loading

Ministerul Educației și Cercetării Științifice a centralizat vineri, 10 iulie, rezultatele finale, înregistrate dupa soluționarea contestațiilor, în sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat 2015. După rezolvarea contestaţiilor de la examenul de Bacalaureat, procentul de promovabilitate în judeţul Gorj  a crescut de la  53,51% la 54,50%. Potrivit reprezentanţiilor ISJ Gorj, 437 de note au fost modificate dintr-un total de 1246. Cele mai multe, 270 au primit între 0,5 şi  1 punct după recorectare,  iar 119 au fost depunctate. Prima corectură s-a făcut în județul Olt iar recorectarea în județul Hunedoara.

Elevii care nu au promovat Bacalaureatul au o nouă șansă
Elevii care nu au promovat Bacalaureatul au o nouă șansă

Din totalul celor 159.715 absolvenți de liceu care s-au prezentat la examen, au promovat, după soluționarea contestațiilor, 108.436 (67,9%) de candidați, cu 1,5% peste rata de la prima afișare a rezultatelor (66,41%). Așa cum remarcă oficialii MECS, rezultatul este superior cu peste 7 puncte procentuale celui înregistrat in prima sesiune a anului 2014 (60,65%) și cu 11,5% fața de 2013 (56,4%). Rata de promovare pentru promoția curentă este de 74,2% (102.047 de elevi), în creștere cu 1,42% după soluționarea contestațiilor și cu 11,1% mai mare față de anul 2013 (63,1%). Gorjul a scăzut cu circa 4 procente față de anul precedent.

Bacalaureatul de la Gorj în cifre

Înainte de contestații, Gorjul a avut o promovabilitate la Bacalaureat în sesiunea de vară de 53,51%, mult sub media națională de 66,41%. Doar Mehedinți, Teleorman, Ilfov și Giurgiu au procentaje mai proaste, respectiv 51,9%, 42,7%, 40,9% și 36,1%. Au promovat 2259 de elevi, alți 1945 trebuind să aștepte o altă sesiune de Bacalaureat. Dacă la nivelul liceelor teoretice, CNET este numărul 1 cu 100% promovabilitate, la nivelul liceelor tehnologice  Colegiul Tehnic ”General Gheorghe Magheru” și-a confirmat supremația cu 58,02% per total, peste 75% pe seria curentă.
În judeţul Gorj, la examenul de Bacalaureat doar doi elevi au reuşit să obţină media 10. Este vorba despre Dumbravă Georgiana Amelia de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” şi Firuţi Nicuşor Alexandru de la Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Motru. În total la nivel naţional sunt 63 de medii de 10. În clasamentul celor mai bune licee din Gorj conduc:1. CNET-100%-251 de candidați promovați; 2. CNSH-98,51%-264 de candidați promovați; 3. CNTV-94,29%-231 elevi promovați; 4. CN ”George Coșbuc”-90,43%-189 elevi promovați; 5. CEVM-86,10%-254 elevi promovați
În acest clasament, liceele tehnologice au o ierarhie proprie:1. Colegiul Tehnic ”General Gheorghe Magheru”-58,02%, 47 elevi promovați;2. Liceul Tehnologic Turceni-41,75 %, 124 promovați; 3. Colegiul ”Gheorghe Tătărescu” Rovinari-39, 39%, 65 promovați.
După rezolvarea contestaţiilor de la examenul de Bacalaureat, procentul de promovabilitate în judeţul Gorj  a crescut de la  53,51% la 54,50%. Potrivit reprezentanţiilor ISJ Gorj, 437 de note au fost modificate dintr-un total de 1246. Cele mai multe, 270 au primit între 0,5 şi  1 punct după recorectare,  iar 119 au fost depunctate. Prima corectură s-a făcut în județul Olt iar recorectarea în județul Hunedoara.

A doua șansă în toamnă

Candidații care nu au reușit să promoveze în prima sesiune, se pot înscrie în sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat 2015, care se va desfășura după calendarul următor: 13 – 17 iulie 2015 Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen; 17-18 august 2015 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală in limba română – proba A; 18 -19 august 2015 Evaluarea competentelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C; 20 – 21 august 2015 Evaluarea competențelor digitale – proba D; 24 august 2015 Limba si literatura română – proba E)a) – proba scrisă; 25 august 2015; 26 august 2015 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă; 28 august 2015 Proba la alegere a profilului și specializării – proba E)d) – probă scrisă; 31 august 2015 Afișarea rezultatelor (pana la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00); 1-2 septembrie 2015 Rezolvarea contestațiilor; 3 septembrie 2015 Afișarea rezultatelor finale.