GORJ: Cântărețul Giovanni Priescu, păgubit de scule de 10.000 de euro! Hoțul, un fost colaborator, reținut de poliție

Solistul de muzică populară Giovanni Priescu a fost victima unui furt de proporții, după ce aparatura sa muzicală, în valoare de 10.000 de euro, a fost sustrasă în plină zi din restaurantul familiei sale, din Târgu Jiu.

Surprinzător, făptașul nu i-a fost deloc străin – artistul a declarat la Radio Infinit că hoțul este un fost colaborator.

Incidentul s-a petrecut pe 3 martie, când bărbatul de 36 de ani a luat echipamentele muzicale chiar sub ochii socrului cântărețului, care l-ar fi întrebat dacă acționează cu acordul proprietarului, iar făptașul i-ar fi spus că da. Înainte de furt, făptașul l-ar fi sunat pe Priescu, dar artistul spune că acesta doar l-a trezit din somn, așa că n-au discutat nimic, pentru că i-a spus să-l lase să doarmă și să-l sune, din nou, mai târziu.

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Târgu Jiu l-au identificat rapid pe suspect și l-au reținut pentru 24 de ore. „La data de 6 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul poliției gorjene, un bărbat de 36 de ani, din localitate, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt.

Acesta, la data de 3 martie a.c., ar fi sustras aparatură muzicală, aparținând unui bărbat de 41 de ani, din incinta unui restaurant, cauzând un prejudiciu de 10.00 de euro.

Astăzi, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legale”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Gorj.