Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu a găzduit sâmbătă, 20 mai 2017, cea de-a IV-a ediție a Concursului Regional „Moștenirea Magherilor”, competiție școlară aflată în Calendarul Activităților Educative Regionale și Interjudețene, avizat de Ministerul Educației Naționale. Manifestarea a fost inclusă în ZILELE MUNICIPIULUI TÂRGU-JIU, câștigătorii fiind premiați și prin grija Municipalității. Primăria Târgu-Jiu a înmânat o plachetă de recunoștință pentru serviciile aduse culturii gorjene inginerului Vlad Maghieru, ultimul reprezentant al familiei în viață și autorul unor importante donații pentru instituțiile culturale din județul Gorj.
În acest an, Concursul Regional „Moștenirea Magherilor” organizat de către Școala Gimnazială „Antonie Mogoș” Ceauru-Bălești s-a desfășurat la Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu, fiind organizat în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, Filiala Gorj a Societăţii de Ştiinţe Istorice, Asociația „Școala Gorjeană”, Universitatea din Petroșani, Primăria Târgu-Jiu, Fundația Cultural-Științifică „General Gheorghe Magheru”, Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu” și Serviciul Județean Gorj al Arhivelor Naționale.
Organizatorul acestui concurs, prof. Cornel Șomâcu, directorul Școlii Gimnaziale „Antonie Mogoș” Cearu-Bălești ne-a declarat că „la ediția din acest an au fost înscrise în concurs un număr mare de echipaje formate din elevi de gimnaziu, ai aceluiași an de studiu sau din ani de studiu diferiți, cum ar fi de la Școala Gimnazială Albeni, Școala Gimanzială „Alexandru Ștefulescu” Târgu-Jiu, Școala Gimnazială „Antonie Mogoș” Ceauru-Bălești, Școala Gimnazială Arcani, Școala Gimnazială Bumbești-Jiu, Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu, Școala Gimnazială Nr. 1 Dănești, Școala Gimnazială Dragotești și Școala Gimnazială Nr. 1 Motru. Lupta a fost acerbă între cele nouă echipaje, comisia de evaluare, formată din cadre didactice, istorici și cercetători desemnând elevii câștigători, în urma evaluării lucrărilor prezentate, a proiectelor Power-Point și a testelor grilă care au cuprins un număr de 20 de întrebări (itemi obiectivi şi semiobiectivi) formulate din bibliografia recomandată.”
Ca o premieră, pentru ediția din acest an, în afara premiilor obișnuite încă de la edițiile trecute ale concursului, s-au acordat trofee dar și premii speciale din partea Societății de Științe Istorice din România – Filiala Gorj, Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu” și Asociația „Școala Gorjeană”, a fost lansată Revista „Graiul apelor”, nr. 26-27/2017, iar cei prezenți au urmărit și un program artistic susținut de către elevii Școlii Gimnaziale „Antonie Mogoș” Ceauru-Bălești. Partenerii media au fost N-SAT TV și săptămânalul VERTICAL.
O competiție de anvergură
Juriul din acest an al Concursului Regional „Moștenirea Magherilor” a fost format din: președinte, prof. Grigore Alexandrescu, din partea Inspectoratului Școlar Județean Gorj, vicepreședinte, prof. dr. Marcela Mrejeru din partea Societății de Științe Istorice din România – Filiala Gorj, membri: prof. Ion Elena, prof. Nicolae Negrea, prof. Andrei Popete-Pătrașcu, dr. Albinel Firescu, dr. Adelin Ungureanu, prof. Maria-Rocselana Verdeș, prof. Ion Hobeanu, prof. Valentin Chepeneag.
În urma evaluării punctajelor cumulate de la cele trei probe, au fost desemnați și câștigătorii, ediția din acest an a concursului fiind câștigată, pentru al doilea an consecutiv de către echipajul de elevi de la Școala Gimnazială din Dragotești, coordonat de doamna prof. Angelica Necșulea. Pe Locul al II-lea s-au aflat elevii de la Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu, în timp ce Locul al III-lea a fost ocupat de către echipajul Școlii Gimnaziale Albeni. Au luat mențiuni echipajele de elevi de la Școala Gimnazială „Antonie Mogoș” Ceauru-Bălești, Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” și Școala Gimnazială Nr 1 Motru.
Primăria Târgu-Jiu prin persoana viceprimarului Adrian Tudor, un iubitor de istorie, a premiat participanții în cărți și CD-uri dar a decernat și inginerului Vlad Maghieru, ultimul reprezentant al familiei Magheru, o plachetă în semn de prețuire pentru eforturile culturale făcute.