Găleșoaia, memoria satului care supraviețuiește uitării(I)

 758 total views

Cu ani în urmă, localitatea Găleșoaia era renumită în toată țara pentru meșteșugul de bază al localnicilor, olăritul. După cum majoritatea dintre noi știm, satul a dispărut sub roata excavatoarelor din minerit. Găleșoaia apare de câțiva ani pe lista ”localităților fantomă” deoarece aceasta figurează  pe hartă dar nu mai are decât o bisericuță.Și totuși, memoria așezării Găleșoaia dăinuie prin foștii locuitori care păstrează legătura prin  intermediul unui grup de Facebook. De asemenea,  Muzeul ”ASTRA” Sibiu deține în colecțiile sale  obiective originale din așezarea gorjeană amintită. Cu ani în urmă, în anul 2009, a existat o colaborare  deosebită a Muzeului Judeţean Gorj “Alexandru Ştefulescu” şi a Complexului Naţional Muzeul ASTRA, finalizată cu  expoziţia temporară  ”Găleşoaia – lumea veche vs. lumea nouă.”

Expoziția din 2009 a fost ca un cântec de lebădă și cuprindea la vremea aceea  imagini ale satului Găleşoaia, ale bisericii şi ale unor gospodării din sat ce prezetau o arhitectură reprezentativă pentru zona de nord a Olteniei. Erau  consemnate, de asemenea, impresii ale unor foşti locuitori ai satului din perioada anterioară strămutării acestuia. Realizarea expoziţiei a fost posibilă în urma cercetărilor de teren întreprinse de către specialiştii Muzeului ASTRA.

În ultimii ani s-a creat obiceiul ca locuitorii  să se întâlnească o data pe an în luna mai unde avea loc odinioară nedeia satului în trecut, sărbătoare la care participau, cu mic, cu mare, fiii acestui sat, dar și săteni  din celelalte sate ale comunei Câlnic.  În 2022, întâlnirea foștilor locuitori a avut loc la data de 8 mai 2022.

Recurs la istorie

Asezat pe valea raului Tismana, satul Galesoaia, judetul Gorj, este atestat documentar prin actul din 8 iulie 1587, prin care Mihnea Turcitul ii acorda lui Stan si fiilor sai „stăpânire in Găleșoaia, din partea lui Tavan, jumatate sat si alte cumpărături „. Satul număra, în 1992, în jur de 132 de case, toate disparate în present.

 Găleșoaia a fost un sat de moșneni (megieși). Așezarea devenea, la granița dintre secolele XIX și XX, cel mai important centru ceramic din Gorj. Localitatea era avantajată din punctul de vedere al creării  produselor ceramice de faptul că lutul se extrăgea din imediata apropiere a vetrei satului. Mai mult, densitatea așezărilor din nordul Gorjului permitea o cerere ridicată pentru acest fel de produse. Mânăstirile din zonă au sporit și ele această nevoie de produse ceramice. Astfel, târgurile organizate în preajma mânăstirilor, cu prilejul sărbătorilor religioase, erau oportunități pentru meșterii olari de a-și etala și vinde marfa. Treptat, la Găleșoaia, cea mai importantă îndeletnicire a devenit olăritul, deși agricultura, pomicultura, morăritul, creșterea animalelor jucau un rol însemnat.

Vechimea atestată a satului, sfârșitul secolului al XVI-lea, este cu siguranță mult mai târzie decât înfiriparea așezării. Potrivit specialiștilor, inițial vatra satului se afla în apropierea așezării de la Vârț, datând din vremea dacilor. Există suficiente informații și dovezi istorice care să ne facă să credem că olăritul de la Găleșoaia datează cu secole de-a rândul înainte de 1587.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, ceramica gorjeană, unde se generalizase smălțuitul, propunea culoarea verde ca o caracteristică. Ceramica din Gorj va cunoaște o dezvoltare fără precedent după apariția Regulamentelor Organice. Astfel, pământul bun pentru modelarea vaselor, meșterii renumiți, tradiția unor centre ca Peșteana, Glogova, Arcani, Polovragi, Târgu-Jiu sau Găleșoaia, libertatea comerțului și meșteșugurilor obținută prin Regulamentele Organice, atrag la Tg-Jiu fabricanți care deschid în zonă manufacturi de profil. Prima manufactură de acest fel apare la Tg-Jiu încă din 1827 și aparținea unui german. Acesta a adus meșteri din Lipsca. Abia după două decenii a apărut cea de-a doua manufactură, în 1847. Ambele manufacturi au influențat puternic ceramica populară din zonă, cel puțin la nivelul ornamentației

Din această perioadă există date despre olarii locali de la Tg-Jiu. Un anume Gheorghe Roxoi, fost lucrător la fabrica din Tg-Jiu, va merge la Găleșoaia pentru a-i uimi pe localnici cu meșteșugul său. Într-o statistică din 1883 sunt menționate numele a 10 olari din Găleșoaia. Acum se află și „secretul” meșterilor din Găleșoaia, straturile cu pământul cel mai fertil din Gorj în dealurile din apropierea localității. Pământul respectiv era deja folosit și de olarii din centrele învecinate.

Despre olarii de odinioară din Găleșoaia trebuie să reținem o imagine foarte întâlnită la vremea aceea.  Istoricul Ion Mocioi, născut la Găleșoaia,  își amintește cu nostalgie de șirul de care/căruțe pline cu oale pe care meșterii din Găleșoaia le duceau aproape în toată Oltenia. În perioada interbelică, Găleșoaia era cel mai important centru ceramic al Gorjului iar majoritatea locuitorilor aveau această îndeletnicire.

Anii comunismului au adus modificări importante în viața locuitorilor din Găleșoaia. După 1955, dezvoltarea industrială a Gorjului a afectat în mare măsură olăritul din această localitate. Dacă în anul 1944, în Găleșoaia lucrau oale de pământ 95 de familii, în 1973 mai existau doar 30 de olari, rămânând în continuare centrul cu ce mai mulți olari activi.

Destinul urma să fie necruțător cu olăritul și cu satul de olari de la Găleșoaia. Extinderea exploatărilor miniere din vecinătatea localității a afectat mai întâi resursele de pământ bun de olărit și apoi satul, care a căzut sub roțile utilajelor în zorii anilor ’90. În 1992 existau în jur de 132 de gospodării, în 2002 rămăseseră doar 20 de gospodării iar în 2008-2009 dispăruseră toate așezările.

Bibliografie:

[1] Ovidiu Baron, Olga Popa, Adrian Scheianu, Găleșoaia: lumea veche vs. Lumea nouă, Editua ASTRA MUSEUM, Sibiu, 2009.

[2] Roxana Deca, „Olăritul tradițional românesc pe teritoriul Olteniei. Perspectivă istorică”,în Oltenia. Studii și comunicări, Craiova, 1999.

[3] Corina Mihăescu, Ceramica populară din Oltenia, Centrul Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, București, 2006.

[4] Ion Mocioi, Virgil Vasilescu, Ceramica populară din Gorj, Comitetul de Cultură și Educație Socialistă al Județului Gorj, Tg-Jiu, 1974.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.