Ion Fugaru, fostul viceprimar al oraşului Târgu Cărbuneşti, demis de curând din Partidul România Mare, s-a întors la PDL, partid din care a plecat în 2008. Acesta spune că s-a întâlnit cu mai multe partide, dar a ales să se întoarcă la PDL după ce a stat de vorbă cu pre3şedintele PDL Gorj, Ion Ruşeţ. Fugaru e hotărât să candideze la funcţia de preşedinte al organizaţiei PDL Târgu Cărbuneşti dar şi la cea de primar, fiind convins că, în 2012, îl va înfrânge fără problem pe actualul primar PNL, Mihai Mazilu.