Filmul „Șimian, respect pentru Trecut – o șansă pentru Viitor”, realizat în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Erasmus+, a fost lansat ieri, de „Izvorul Tămăduirii”, în comunitatea despre care acesta povestește: comuna Șimian, din județul Mehedinți. Localnicii și invitații nu și-au putut desprinde ochii de pe ecran, bucurându-se de frumoasa evocare a localității.
Filmul a fost realizat în cadrul proiectului „Respect pentru Trecut – o șansă pentru Viitor”, implementat de Asociația Pro Vertical din județul Gorj. Din echipa de proiect au făcut parte tineri din cadrul Centrului de Cultură și Artă Cobilița, voluntari ai asociației, tineri din comunitatea Șimian, reprezentanți ai asociației, precum și reprezentanți ai autorităților administrative și culturale ale comunității locale.
Materialul documentar care a stat la baza filmului a fost publicat și în revista Vocea Dunării, ce apare sub egida Consiliului Local și a Primăriei Comunei Șimian, aflată la primul număr.
Atât filmul, cât și revista, au fost lansate în cadrul evenimentelor organizate cu ocazia inaugurării Centrului Cultural Cerneți din comuna Șimian.