Evoluţia baschetbaliştii de la Energia din Cupa României va trebui continuată cu una cel puţin la fel de bună şi în campionat. Principalii responsabili ai formaţiei gorjene mizează pe un debut cu dreptul în noul sezon al Diviziei A, care se va consuma duminică în compania echipei CS Otopeni.
Ceea de a doua dispută oficială a Energiei din acest sezon, consumată duminică, în compania unui adversar cu o carte de vizită impresionantă, Asesoft Ploieşti, în Cupa României, a coincis şi cu adjudecarea cel dintâi succes din acest sezon, în noua „formulă” Nikolic and Co. După primele partide susţinute în Cupă, baschetbaliştii de la Energia aşteaptă acum şi debutul oficial din campionat, care se va consuma chiar la sfârşitul acestei săptămâni. Cum până la meciul de duminică cu CS Otopeni din runda inaugurală a sezonului 2010-2011 au mai rămas doar câteva zile, oficialii de la Energia Rovinari îşi fac deja „socotelile”: „Lotul este în acest moment valid, singura problemă o mai avem cu Mocanu, care însă este deja la sfârşitul perioadei de refacere. Cred că până joi vom şti sigur dacă vom putea conta pe serviciile sale în meciul cu CS Otopeni. În rest, domnul antrenor Nikolic va decide dacă îl va folosi pe Olujic sau pe Kalanj şi cât timp… Cât despre Bigus, sperăm să intre cât mai repede în joc pentru că se vede că nu cunoaşte prea bine echipa şi nici nu a acumulat prea mult la pregătirea fizică. De fapt, el a avut foarte puţin timp la dispoziţie pentru a se acomoda pentru că a venit pe ultima sută de metri la noi. Dar, e bine că echipa a început să se mişte din ce în ce mai bine şi asta s-a văzut şi în ultima partidă, chiar dacă mai este ceva de lucru.”, declară preşedintele secţiei de baschet de la Energia, Marius Vlaicu.
Debut „dificil”
În ciuda ascendentului moral după ultima victorie din faţa campioanei Asesoft Ploieşti, Nikolic and Co nu vor avea deloc o misiune uşoară în runda inaugurală a Diviziei A cu CS Otopeni. Acest lucru este recunoscut şi de către principalul responsabil de la Energia Rovinari, Marius Vlaicu, care precizează din capul locului că jocurile din campionat sunt cu mult mai importante decât cele din Cupă. „Pentru noi este clar: campionatul e mult mai important decât cupă, mai ales debutul. Campionatul a fost şi va fi prioritatea noastră, de aceea vom aborda cu maximă seriozitatea partida din prima etapă cu CS Otopeni. Cupa a fost un fel de încălzire, mai precis o acomodare la regimul meciurilor oficiale, dar ştim că jocul cu Otopeniul se va juca pe alte coordonate, va fi o partidă destul de dificilă. CS Otopeni este o echipă foarte incomodă, are la ora actuală cinci jucători străini valoroşi printre care conducătorul de joc, care a revenit acum la echipă de la Sibiu, de asemenea şi pivotul sârb… Nu va fi deloc uşor, dar noi vom încerca să dăm totul pentru a obţine prima victorie din acest sezon al Diviziei A şi a debuta astfel cu dreptul în noul campionat.”, precizează Vlaicu. Energia Rovinari va întâlni în runda inaugurală de campionat pe teren propriu, CS Otopeni, într-o partidă care se va disputa în această duminică, în Sala Sporturilor, de la ora 18:00.