
În perioada 13-17 martie 2023, elevele Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu : Mihuțoiu Ștefania, Prunescu Allysia-Georgiana și Zamfir Maria Alexandra, sub coordonarea doamnelor profesoare Buică Elena-Magdalena și Mititica Gabriela, au participat la schimbul de elevi din cadrul proiectului Erasmus + Mobility (KA229) “Our Culture Our Future” în instituția parteneră, KUDRET DEMIR MIDDLE SCHOOL, Turcia.
Obiectivul principal al acestui proiect a fost ca elevii din țările partenere (România, Turcia, Macedonia, Croația, Italia, Portugalia) să învețe despre culturile celorlalți. A fost pusă în prim-plan diversitatea culturală a țărilor prezente, fapt ce a evidențiat patriotismul, în timp ce a și deschis ochii participanților către lucruri noi ce nu fac parte din sfera lor culturală.
Activitățile au fost, în mare parte, interactive, unele având rolul de a zugrăvi cu eleganță cultura și istoria Turciei în inimile participanților. Echipa fiecărei țări a prezentat meșteșugurile specifice culturii sale; membrii proiectului au fost întâmpinați cu un dans tradițional turcesc; au avut loc activități de olărit și pictat pe apă; au fost vizitate locuri cu o mare semnificație istorică, cum ar fi: ruinele Templului lui Artemis și ruinele orașului Ephesus. Acest proiect le-a oferit elevelor o expriență inedită, legându-și prietenii și creându-și amintiri pe care le vor păstra în suflet toată viața. Ele au fost puternic impresionate de culturile celorlalte țări, care le-au deschis ochii către alte stiluri de viață și de faptul că au putut să experimenteze viața localnicilor.
Prof. coordonator: Teodora Dragotă