Dragobetele! Se sărută fetele!

Loading

E multă lumină-n zi, vremea trece iar hotarele timpului. Când cerniri de fulgi mărunţi şi-nfriguraţi, când ploi scăpate peste ramuri goale, când şiroiri de ape fără noimă, toate acestea povestesc despre resemnarea iernii şi retragerea ei în castelul amintirilor. Undeva, la poarta zărilor, se simte zvon de primăvară, ghioceii deja zâmbesc prin colţuri de grădini, mângâiaţi de privirea blândă a soarelui.

Există o tradiţie seculară la  români care serbează sentimentele profunde  dintre oameni
Există o tradiţie seculară la români care serbează sentimentele profunde dintre oameni

După credinţa populară, 24 februarie este zi aleasă la noi. Sărbătorim Dragobetele, zi a iubirii şi a dragostei la români, dovedind totodată şi capul primăverii, vestirea anotimpului germinării şi-al regăsirii întru trăire pentru multe dintre podoabele naturii şi-ale vieţii. De aceea, multe lucruri vor fi începute în această zi, pentru că le va fi cu spor apoi oamenilor aplecaţi spre treburi şi prosperitate. Gospodinele deretică prin casă, îndepărtează praful, pun obiectele în frumoasă rânduială, pentru a veni binele şi belşugul în curtea lor. Vitele dau să se întoarcă de la iesle, caută colţul ierbii şi frăgezimea mugurelui, nu mai rumegă aşa mult nutreţ. Sătenii ies de la gura sobei, stau mai mult pe afară, curăţă grădinile, pomii, viile, primenesc gardurile.

Legenda Dragobetelui

Se spune că Dragobetele este fiul Babei Dochia. Se crede în popor că, la noi, el este simbolul dragostei. Cum este Eros, în mitologia greacă. Şi Cupidon, în mitologia romană. De Dragobete, se deschide primăvara la lume. Se dezleagă ciocul păsărilor. Pe la ferestre se aude glas de mierle. Unele necuvântătoare s-au reîntors deja pe la cuiburi. Încep a cânta şi a se împerechea. Prin satele din Negomir, de ziua împerecherii păsărilor, se împerecheau şi tinerii. Fetele opreau apa scursă din topirea zăpezii în această zi şi se spălau cu ea, să fie mai frumoase. Veselia mare îi cuprindea pe feciorii şi fetele din Broşteni, Alimpeşti, Cârligei, Albeni şi Petreşti, care se înveşmântau de sărbătoare, ieşeau pe la porţi şi în vatra satelor schimbând cuvinte dintre cele mai potrivite pentru dragoste şi trai frumos.
Pentru tinerii din Bolboşi, această zi vestitoare de primăvară era mai mult decât un prilej de încercare a sentimentelor şi credinţei întru iubire. Ei se sărutau dar se şi dădeau în dăinăuşi. Să fie sănătoşi şi uşori ca fulgul toată vara! La Câmpofeni, nu era loc pentru scrânciob. Aici se încingeau spectaculoase bătăi cu zăpadă. Să le meargă bine toată vara, fetele şi băieţii din Săuleşti făceau dragoste. Şi tinerilor din Aninoasa le plăcea viaţa. De Dragobete, ei îşi vorbeau cu pasiune şi se iubeau în credinţa că peste vară nu vor fi singuri la muncă.
Fetele şi feciorii din Cârligei şi Novaci îşi adresau cele mai alese vorbe de dragoste, crezând că numai aşa le va merge bine şi vor fi îndrăgostiţi şi iubiţi de toată lumea de-a lungul întregului an. Prin satele de pe Valea Jiului, în această zi de sărbătoare, băieţii sunt tare preocupaţi. Ei caută să sărute sau să ciupească cel puţin o fată. Se îmbracă în costume tradiţionale şi se întâlnesc în ritm de joc şi dans, încercând să-şi deposedeze partenerele de batiste sau brăciri.
Femeile şi fetele care nu s-au sărutat ori nu au fost ciupite în această zi, vor fi urmărite de Dragobete. Cum spune şi cântecul, născocit tocmai din aceste fericite clipe: „Moşule, cocoşule,/Ce ţi-e barba roşie?/Mi-au roşit-o fetele,/Făcând Dragobetele.”  Se credea că aceia care se sărutau nu se vor supăra deloc şi se vor ajuta mereu unul pe celălalt. Iată, reciprocitate înţeleasă şi aplicată! Ce-i mai frumos decât aşa? Să iubeşti şi să învingi în viaţă împreună! Credinţa în ajutorul reciproc a statornicit în satele din  zona Roşia-Jiu obiceiul înfrăţirii, al însurăţirii întru farmecul şi primenirea vieţii. Potrivit spuselor din bătrâni, de Dragobete, nu se lucrează. Pentru că este rău de lovituri, de pocituri, de friguri! Iată de ce este aşa de aproape primăvara cu descântecele ei!
Altfel, coboară iarna-n crugul vremii. Lovesc lăstarii-n mugurii tăcerii. Aleargă în ocoluri mieii. Încă mai dorm pe sub zăpezi ghioceii. Se porniră totuşi apele, să spele făgaşele. Veni-va în curând covorul ierbii să-nvelească-n verde prundul! Până atunci mai e puţin. Cântă-n lizieră mierlele. S-au trezit pădurile! Vine Dragobetele! Se sărută fetele!…