Senatorul ALDE Dian Popescu consideră inacceptabilă atitudinea autorităților naționale de a deschide un centru pentru refugiați la Bumbești Jiu, fără să ceară acordul autorităților locale: ”Consider că amplasarea unui centru de refugiați lângă unități școlare este un gest care pune în pericol siguranța copiilor noștri. Mă delimitez de colegii mei, parlamentari de Gorj, care au încercat să minimalizeze amplasarea acestui centru de refugiați explicând că ar fi unul de rezervă. Mai ales după evenimentele recente din Germania din Noaptea de Anul Nou, ca senator de Gorj, dar nu numai, cer guvernului Cioloș să decidă de urgență mutarea acestui centru într-o altă zonă fără riscuri. De asemenea, Guvernul României a decis și cazarea migranților în zone de pe litoralul României, 500 numai în Mangalia, de exemplu. Aceste inițiative vor pune în pericol și turismul. Având în vedere toate aceste aspecte, ALDE Gorj solicită organizarea unui referendum local prin care să respingem amplasarea acestui centru de migranți” a mai precizat Dian Popescu.