Istoria ne spune că o Elena din Troia a dus la pieirea unei civilizaţii strălucitoare pentru că prin frumuseţea acesteia i-a învrăjbit pe ahei şi pe troieni. Peste mai bine de trei milenii, o altă Elena, din Pleşcoi, învrăjbeşte o coaliţie guvernamentală pentru că se bucură de susţinerea preşedintelui Traian Băsescu, lucru care deranjează o anumită parte a eşichierului politic românesc. Dacă este să luăm de bune scenariile de pe Internet, această Elenă ar putea deveni într-un orizont de timp mai mare sau mai mic ori premier, ori prima doamnă pe un loc care ar trebui să fie eliberat. Elena Udrea este cel mai mediatizat lider politic din România şi nu la pozitiv dar, cel puţin deocamdată, acest lucru a fost un motiv de promovare când te sprijină preşedintele.
La acest moment avem o comisie parlamentară care ar trebui să ancheteze activitatea de ministru al celebrei doamne. Că a călcat în strănchini nu credem să se îndoiască cineva, apărarea este disperată şi implică şi serviciile secrete, dar parcă cheltuim prea multă energie pentru o femeie, fie ea şi politician. Elena Udrea poate fi acceptată, e drept că gusturile nu se discută, drept o femeie fatală dar nu este nici o valoare intelectuală (nu credem să se fi documentat prea mult după episodul Norvegia) şi nici una electorală după atâta mediatizare negativă. Democrat-liberalii, chiar dacă sunt obişnuiţi să nu mişte în front la vrerile prezidenţiale, nu au înghiţit-o niciodată iar membrii de vază a acestui partid mai înjură cu obidă când nu sunt în lumina reflectoarelor.Şi atunci? Traian Băsescu are o problemă, o verigă slabă, care îi poate face mult rău în viitoarea campanie electorală. Electoratul român este unul conservator şi din ce în ce mai mic, e greu de crezut că oamenii se vor înghesui la vot pentru un preşedinte uzat şi cu probleme de imagine, unele chiar marca Elena Udrea.
De ce nu scapă preşedintele de Elena Udrea? Adversarii săi, deocamdată încă incapabili să-i pună probleme electorale adevărate, au văzut slăbiciunea şi blonda a ajuns calul de bătaie al Coaliţiei. Tocmai din acest motiv este de neînţeles preşedintele care altădată o alunga doar oficial de la Cotroceni. E vorba doar de cavalerism sau de puşculiţa electorală? Indiferent de răspuns, îl costă prea mult din punct de vedere electoral şi pe criză nu credem că îşi permite. Rămâne de discutat dacă are cineva curajul să i-o spună în faţă pentru că valorile au părăsit Cotroceniul iar intelectualii care îl sprijineau odată aşteaptă să îşi găsească un nou stăpân, semn că actualul preşedinte are zilele numărate.
Până la urmă şi preşedintele este om şi ştiţi ce se spune la o anumită vârstă dar avem aici de-a face cu omul politic. Slăbiciunile sale pot afecta ţara şi din acest motiv Elena Udrea ar trebui să dispară din scenă. Altfel, din toamnă România ar putea avea un nou preşedinte şi, nu avem de unde să ştim, dacă mai bun decât actualul. Sigur însă fără o … Elena.