Despre „Focuri peste zăpezi”

Loading

La Ciuperceni focurile peste zăpezi se sărbătoresc de Sfântul Trifon
La Ciuperceni focurile peste zăpezi se sărbătoresc de Sfântul Trifon

Joi, 17 decembrie, am asistat cu deosebită plăcere la un eveniment cultural care şi-a găsit locul potrivit la sala „Eminescu” a Bibliotecii „Christian Tell”. Este vorba despre lansarea, cred, cum nu se poate mai potrivită a volumului de poezie al poet dr. Doru V. Fometescu.
Nu-mi pot atribuii veleități  de critic literar dar, ca mai tânăr cititor cu mintea şi sufletul şi din perspectiva pe care mi-o conferă statutul de fost elev al profesorilor de clasă Dan Protopopescu şi Dumitru Bădescu şi al profesorilor de viaţă Dumitru Bunoiu, Doru Fometescu, I.P. Brădiceni, George Dumitru ş.a. îmi doresc să expun câteva păreri, ce ar putea fi considerate pertinente, ca venind din partea unei veritabile şcoli de gândire.
Ascultând expunerile distinșilor oaspeţi şi prieteni ai poetului şi privindu-i figura tăcut gânditoare îmi răsunau în minte versurile eminesciene: „Multe trec pe dinainte, în auz ne sună multe/Cine ţine toate minte şi ar sta să le asculte?” şi apoi imediat: „Dar când inima-ţi frământă doruri vii şi patimi multe/Şi-a lor glasuri a ta minte stă pe toate să le-asculte/Ca şi flori la poarta vieţii bat la porţile gândirii,/Toate cer intrare-n lume, cer veşmintele vorbirii.”
Întocmai a procedat şi creatorul nostru. Astfel, trecute printr-un dublu filtru, evenimente din realitatea imediată, de mai mult sau mai puţin curând apuse, ambalate decent, nu fastuos, graţie unei gândiri studioase şi analitice, sunt atât de actuale, încât e nevoie să cobori cu privirea către datarea fiecărei poezii, aceasta mulțumită rigurozităţii scriitorului, pentru a vedea şi a te convinge în acest fel, că neverosimilul gând ce îţi străbate conştiinţa, cum că această carte a fost scrisă cu o zi înainte este, cu siguranţă, fals. Actualitatea scriitorului  este, bănuiesc, un efect involuntar al meseriei-vocaţie care l-a transformat în timp într-un sociolog desăvârşit, având la bază conştiinţa apartenenţei, absolut rar întâlnită.
Problematica existenţială a scriitorului este esenţială în acest caz. Întocmai versului arghezian „Şi mă frământ în mine, ca taurii-n belciug”, scriitorul nostru se întreba cândva „Cum sa-l ajut pe Dumnezeu?”. Ei bine, acesta nu este doar un titlu de carte ci, mai mult decât atât, o raţiune de a fi, care ar trebui să fie omni şi omnes valabilă.
Răspunsul la această întrebare a venit din partea scriitorului, în mod direct prin Fundaţia „Dăruie Vieţii Farmec” şi în mod indirect prin fiecare vers în care se pune pe sine, nu prin dezagregare, ci prin construcţie, cărămidă cu cărămidă, cuvânt cu cuvânt.
P.S.  Iar eu, eu mulțumesc lui Dumnezeu pentru şansa de a fi fost elevul unei veritabile şcoli de gândire.