Decizie fără precedent la BEC: propaganda online a unui candidat trebuie eliminată!

„Biroul Electoral Central (BEC) a admis o contestație privind materialele de propagandă online ale candidatului independent Călin Georgescu, în contextul alegerilor prezidențiale din 2024. Toate materialele pe care candidatul le-a difuzat online în campania electorală trebuie eliminate.

Decizia BEC vine în urma unei contestații formulate împotriva hotărârii Biroului Electoral Județean (BEJ) nr. 25 Ilfov, care inițial respinsese cererea de retragere a materialelor respective. Contestatorul a reclamat faptul că aceste materiale nu respectă prevederile legale, deoarece nu includ codul unic de identificare emis de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), așa cum este prevăzut de legislația în vigoare”, transmite stiripesurse.ro .