În perioada 1-3 iunie 2012 se desfășoară în Gorj Proiectul ”Zilele Vertical 2012” implementat de Asociația ”PRO VERTICAL” în parteneriat cu Consorțiul de Resurse Tehnologice(Școala Generală Ceauru, Colegiul Tehnic ”General Gheorghe Magheru” și Colegiul Tehnic ”Henri Coandă”), Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Școala Generală ”Sfântul Nicolae” Târgu – Jiu și Colegiul Comercial ”Virgil Madgearu”. În manifestări sunt implicați direct peste 300 de elevi și peste 200 de cadre didactice.
Ca în fiecare an, dar într-o altă perioadă decât cea obișnuită, și în acesta se va desfășura Concursul Național Interdisciplinar VERTICAL și Simpozionul Internațional ”Educația în contextul european de astăzi”. Ambele manifestări au ca numitor comun Asociația PRO VERTICAL și săptămânalul VERTICAL, dar sunt mai ales rodul unei colaborări de mulți ani între Colegiul Tehnic ”General Gheorghe Magheru”, Școala Generală Ceauru și Inspectoratul Școlar Județean Gorj. Anul acesta se adaugă două noi instituții de învățământ, parteneriat care va spori complexitatea manifestărilor.
Concursul Național ”Vertical” la ediția a VI – a
Pe 2 iunie 2012 sunt așteptați la Ceauru – Bălești peste 200 de elevi din județ și din țară, până acum există confirmări de la șase județe care au desfășurat faza județeană. Competiția are aceeași desfășurare, probe de Limba și literatura română și Matematică și premii substanțiale acordate de sponsori generoși.
”Spre deosebire de anii trecuți, Concursul VERTICAL va avea subiectele întocmite în țară de un județ care nu are concurenți iar corectura se va face în primul rând cu resursele celor trei licee partenere. Având în vedere că aniversăm în acest an 45 de ani de când funcționăm în actuala locație, vom marca festiv acest lucru prin lansarea unui film documentar și a unei cărți dedicate evenimentului. Premierea concurenților dar și tradiționalul spectacol de tradiții și obiceiuri ale zonei se va desfășura la Târgu-Jiu.”, ne-a declarat profesorul Cornel Șomâcu, directorul Școlii Generale Ceauru.
Președintele Comisiei de organizare a Concursului va fi prof. dr. Petre Ciungu iar cel al Comisiei de concurs este prof. dr. Justin Sebastian Paralescu, inspectorul școlar general al județului Gorj. În structurile de organizare se regăsesc inspectori școlari, profesori dar și conducătorii școlilor organizatoare.
Concursul Interdisciplinar VERTICAL este unic în România, din trei motive: elevii participă la două probe de concurs (română şi matematică); se primesc premii în bani, atât pentru fiecare disciplină în parte cât şi pentru media între cele două note obţinute. Ca și până acum, nu se percepe taxă de participare la concurs.
Pe lângă premiile în bani, atracţia Concursului VERTICAL e dată şi de o deosebită corectitudine a organizatorilor, elevii care au câştigat, aici, de-a lungul timpului, confirmându-şi valoarea şi la olimpiadele şcolare. Concursului include pe lângă competiţia propriu-zisă, probe de câte 90 de minute pentru Limba şi Literatura Română şi Matematică, activităţi sportive, lansări de cărţi şi reviste, programe artistice etc.
Simpozion cu participare internaţională
Simpozionul EDUCAŢIA ÎN CONTEXTUL EUROPEAN DE AZI are caracter internaţional, fiind aşteptaţi la Târgu-Jiu numeroşi reprezentanţi ai MECTS şi universitari din ţară şi de peste hotare. Vor veni la Târgu-Jiu pe lângă numeroşi invitaţi de la universităţi din ţară şi invitaţi din străinătate cum ar fi BEÁTA JAROSIEVITZ – ADY ENDRE FOVÁROSI GYAKORLÓ KOLLÉGIUM, HUNGARY, IYGIT TUNKAY – T.C. SÜLEYMAN DEMIREL ÜNIVERSITESI, TURKEY, ANNA KORONKA – I LICEUM OGOLNOKSZTALCACE IM. GEN. JOZEFA BEMA W OSTROLECE, POLAND. Potrivit organizatorilor, cele mai bune trei lucrări indiferent de secţiune, selectate de membrii Comitetului de organizare, vor fi premiate. Simpozionul VERTICAL are 10 secţiuni: Tehnic; Ştiinţe (fizica, chimie, biologie) ; Matematică – informatică;
Limbă şi comunicare; Pedagogie şi metodică modernă; Istorie şi geografie; Ştiinţe socio – umane; Politologie şi integrare europeană; Cultura şi civilizaţia corpului; Instrucţie şi educaţie extracurriculară. Acest Simpozion va edita un CD cu toate comunicările prezentate urmând ca cele mai reuşite să-şi găsească locul într-un volum ANALELE UNIVERSITĂŢII, editat de Universitatea din Craiova.
Comitetul de organizare
Din punct de vedere ştiinţific, manifestările VERTICAL 2012 sunt coordonate de profesorii Nuşa Lupan Dumitriu – M.E.C.T.S., Dragoş Cosma – M.E.C.T.S., Justin Sebastian Paralescu – I.S.J., Gheorghe Mitescu – I.S.J., Camelia Bibere-I.S.J. Gorj, Marius Buzera – Colegiul Tehnic GENERAL GHEORGHE MAGHERU, Cornel Şomîcu – Şcoala Generală Ceauru, Simona Pătrăşcoiu – Colegiul Tehnic GENERAL GHEORGHE MAGHERU, Marcela Mrejeru – Colegiul Tehnic ”Henri Coandă”, Petre Ciungu – Colegiul Comercial ”Virgil Madgearu”, Adrian Popescu – Şcoala Generală ”Sfântul Nicolae”, Gheorghe Gămăneci – Universitatea ”Constantin Brâncuşi” şi Valentina Balas – Universitatea ”Aurel Vlaicu” Arad.