Fermecată și sedusă,
Într-un nor, se-ascunde luna,
De lumină e pătrunsă
Și tot tremură într-una…
Căci luceafarul, ștrengar,
A atins-o cu privirea
Și, din mersul ei fugar,
S-a pierdut ușor cu firea.
Vântul neastâmpărat,
Începu să mute norul,
Iar luceafăru-mpărat,
Înspre ea trimise dorul…
Ea ușor roșii obrazul,
Și-i zâmbii, apoi, măiastru,
Când alene mută pasul,
Înspre îndrăznețul astru.
Dar pe cer o rază-apare,
Ca o suliță de foc,
Soarele din hău răsare,
Înspre ei făcându-și loc.
Și, gelos cum e de fel,
Că de el tot fuge luna,
Le distruse cu mult zel,
Vraja lor,dintotdeauna…
Dumitru Crăsnaru
