Cover

   La câtă arşiţă şi sufocare s-au coborât pe pământ, în acest an, vara nu cred că va mai fi o amintire plăcută pentru mulţi dintre oamenii obişnuiţi cu starea de bună rânduială şi în sânul naturii. În ciuda zilele toride, dimineţile se revarsă iar în cuminţenie peste păduri şi zăvoaie. La Valea de Hotare şi în Vadul Rău, apele s-au învolburat de ploile ambiţioase cu care luna lui iulie a îndrăznit să dăruiască aceste ţinuturi de la poalele Munţilor Piatra Cloşani. Motrul, speranţa perpetuă a binelui, rodniciei şi echilibrului acestor locuri, străluceşte în dantele argintii în oglinda peisajului, ocolind ici-colo pâlcuri de arini şi umbre răzleţe de sălcii. Râul îşi lasă bulboanele spre pragul coastei din Priboaia, muşcând de sute de ani din stâncăria dealului, după care, resemnată, unda cristalină alunecă la vale, risipindu-se în vaduri largi şi toi adânci. În trufia ei, apa râului nu a sărit niciodată prundişul. A rămas la locul ei, între maluri, zburdând peste pietre şi rădăcini dezgolite, într-o necuprinsă şi tăcută lume a vieţuitoarelor.