
La ora când scriu aceste rânduri nu cred că a fost luată o decizie în Coaliție, se pare totuși că președintele Klaus Iohannis va fi sacrificat de actuala guvernare pentru a detensiona viața publică și a lăsa Opoziția suveranistă fără muniție electorală. Din rațiuni diferite, cele trei partide care alcătuiesc Puterea vor să scape de vina de a fi provocat o criză politică fără precedent și pun totul în spatele actualului Președinte, aflat în afara mandatului normal. Calculul este bun doar până la un punct, dispărând ”sacul de box” Klaus Iohannis următoarele ”ținte” electorale vor fi Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan. Actualul premier, deși s-a mișcat corect în scandalul Nordis prin scoaterea Laurei Vicol din Parlament, are de gestionat o guvernare grea și mai devreme sau mai târziu va plăti pentru pierderea alegerilor prezidențiale. De partea cealaltă, Ilie Bolojan este un personaj controversat care din momentul preluării scaunului interimar de la Cotroceni va deconta această expunere cu vârf și îndesat.
Klaus Iohannis e un personaj politic perimat de câțiva ani, gestul său corect politic de a aduce PSD-ul la guvernare acum câțiva ani a fost așa-zisul ”cântec de lebădă”. Personal mă bucur că nu am votat vreodată un asemenea personaj dar nu pot să trec peste gestul unor confrați care au indus publicul în eroare atunci și poate și acum când îl atacă furibund. România nu câștigă decât la capitolul instabilitate dacă îl suspendă pe Iohannis, chiar și o demisie are același efect, pentru că acesta pierduse deja rolul de protagonist. Demersul Opoziției este legitim pentru că altceva nu are de făcut dar Iohannis e o țintă falsă, cu toate păcatele lui este irelevant pentru actualul moment politic. Faptul că ”trage în tot ce mișcă” ne arată că alternativa politică nu este suficient de matură pentru a obține alte roluri politice în statul român. Clasa politică ar trebui să ia tot mai serios în calcul concentrarea forțelor politice pe trei grupuri/blocuri în care PSD-ul și PNL-ul ori fuzionează înr-un partid social-liberal sau își vor forma alianțe disticte care să acopere rezonabil eșichierul politic . Dacă nu se întâmplă acest lucru, democrația românească va traversa vremuri potrivnice în următorii ani.
Se poate spune că președintele Klaus Iohannis ne lasă o moștenire toxică, la acest moment Opoziția pare favorita sondajelor pentru Prezidențiale. Doar că Iohannis nu a guvernat în locul lui Orban, Cîțu și Ciolacu, clasa politică a băgat căruța în șanț. Alungarea Președintelui de la Cotroceni, mai mult sau mai puțin legitim la acest moment, nu ne aduce un câștig. Se poate pierde și bruma de stabilitate pe care o mai avem după 24 noiembrie 2024!