Hotărât lucru, România este pe marginea prăpastiei și drumul pare ireversibil. Nu doar că nimeni nu ne mai bagă în seamă în Europa-doar ne-am făcut de râs de atâtea ori iar noi suntem cei mai proști ambasadori pentru interesele noastre- dar este tot mai clar că am pierdut și sprijinul american, suntem singura țară unde vrem pușcării în loc de investiții și ne facem scut-ca duminica trecută-pentru Negulescu, Eva, Papici și câți or mai fi ca ei. Ne ducem spre pierzanie dar nu vrem să vedem că nu doar zgomotul cătușelor contează. Dacă lupta anticorupție ar fi fost pe bune și nu răfuieli între clanuri rivale, cum ne spune Băsescu printre rânduri, astăzi nu am mai fi avut corupție asa de avansată și am fi fost mai bogați.
Poate ne spune doamna Kovesi de ce nu vrea să prindă hoții ca în Europa democrată ci, dimpotrivă, ca pe vremea comunistă unde au lucrat mentorii săi alde Lascu și Macovei. De aia rămâne abuzul fără o definire clară și de aceea legile Justiției sunt un tărâm interzis pentru muritorii de rând. Încă din Grecia antică se cereau legi scrise și clare, obținute de plebea romană mai târziu în Roma antică, după lupte foarte dure. Cel puțin teoretic, ar trebui să fie mai ușor în democrație să eliminăm arbitrariul și abuzul! Cum nu o facem e clar că urmărim altceva, poate interese străine cum spune Sebastian Ghiță, alt clasic în viață de care nu ne-am prea lămurit în ce tabără joacă.
Prin abuzuri, prin prostie sau doar prin ineficiență, povestea DNA-ului s- a terminat în actuala formulă. În nici o țară din lume procurorii nu anchetează miniștrii că fac legi, asta e corupție doar în capul lui Kovesi, Bica și Predoiu, cu mențiunea că prima a fost sportivă de performanță și deci cu cartea mai puțin. Doar Securitatea avea voie și cu asta am spus totul. Intr-o țară normala Kovesi nu ar fi putut nici să ocupe o asemenea funcție, la noi ea se războieste cu Bica, amenință premierul și câte o mai fi făcut, iar noi și mai ales străinii o umple de ordine și medalii. Ca DNA-ul să supraviețuiască actualului scandal trebuie să plece Kovesi, atenție pusă în condiții netransparente în funcție, altfel instituția va fi distrusă în pofida sau din cauza sprijinului internațional. Refuz să cred că în toată România nu găsim un alt procuror capabil, acceptând că cifrele livrate până acum sunt cât de cât pe bune!