Un incendiu de vegetație, care s-a propagat pe o suprafață de aproximativ 10 hectare, în comuna gorjeană Bengești-Ciocadia, a ajuns lângă sat, punând în pericol în jur de 20 de locuințe.
„La data de 01 septembrie 2024, în jurul orei 12:30, instituția noastră a fost solicitată să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un incendiu de vegetație produs pe raza comunei Bengești-Ciocadia.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul instituției noastre, echipajele de intervenție constatând că incendiul se manifesta violent la vegetație uscată în apropierea mai multor locuințe.
Amplificat de intensitatea vântului, exista pericolul ca incendiul să cuprindă locuințele din imediata apropiere, fiind suplimentate forțele de intervenție cu alte trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Colegii noștri au depus eforturi imense și au reușit să localizeze la timp incendiul, iar ulterior să stingă focarele care l-ar fi putut reaprinde. Echipajelor noastre li s-au alăturat mai multi voluntari din comună care au înțeles pericolul și au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-și salva locuințele.
Au ars aproximativ 10 hectare de vegetație uscată, dar, din fericire, nu au existat victime și au fost salvate locuințele”, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj.