BASCHET: Energia U 23 se pregăteşte de start

Constituit în premieră după 1989, campionatul României de baschet Under 23, sezonul 2012-2013, va avea 24 de echipe, pe lângă cele 16 echipe din Liga Națională urmând să mai fie înscrise alte 8 echipe. Sistemul competiţional cuprinde patru grupe zonale, de câte şase echipe, şi va debuta în luna noiembrie a acestui an. Cum Energia Rovinari este déjà prezentă de patru sezoane în primul eşalon al României, formaţia gorjeană va lua şi ea startul în campionatul U 23, tânăra echipă fiind antrenată de Radu Stroescu. La antrenamentele care au început deja de câteva zile la Tg-Jiu, s-au prezentat 12 jucători. Iată şi componenţa lotului antrenat de Radu Stroescu: Răzvan Bratoloveanu, Alexandru Deaconescu, Adrian Roșu, Vlad Țîrcă, Alexandru Buligiu, Răzvan Lazăr, Vlad Lazăr, Răzvan Popescu, Albert Tocaru, Remus Bocșanu, Mihai Tomescu și Cosmin Rogobete. De notat că, pentru dreptul de joc al tânărului Cosmin Rogobete se așteaptă acceptul Federației Române de Baschet, fiind nevoie de o derogare deoarece acesta are doar 15 ani.