Asociația Drumeții Montane, alături de elevi

Loading

asociatia-drumetii-montaneCu ocazia programului „Să știi mai multe, să fii mai bun!” ce s-a desfășurat în perioada 01 – 05 aprilie 2013, Asociația Drumeții Montane a organizat diverse activități în școlile gorjene, unde elevii participanți la activitățile asociației au putut învăța despre mediul înconjurător, animale, turismul românesc, activitățile asociației, echipamentul minim obligatoriu pe care trebuie să îl avem într-o drumeție, trusa de prim ajutor, jocuri creative.
Școlile implicate în aceste activități au fost: Școala Gimnazială Sf. Nicolae, Școala Gimnazială „Voievod Litovi” și Colegiul „Gheorghe Tătărescu” Rovinari.
Asociația “Drumeții Montane” este formată din tineri pasionați de munte, natură, eco-turism și protecția mediului. Dacă doriți să faceți parte din echipa noastră ne puteți contacta accesând site-ul www.drumetiimontane.ro, unde, de asemenea, veți putea studia detaliat activitățile pe care le-am desfășurat până în prezent.