Despre personalitatea lui Dimitrie Brezulescu s-a scris mult însă nu îndeajuns încât să aflăm în totalitate despre activităţile sale deosebite în slujba ridicării ţărănimii în special a moşnenilor din zona Novaciului acolo unde acesta a desfăşurat o intensă activitate economică.Prin lucrarea de licenţă a acestuia, care a fost publicată în anul 1905 cu ocazia absolvirii Facultăţii de Drept din Bucureşti, şi a avut ca titlu „Contribuţiuni la studiul proprietăţii în devălmăşie a munţilor noştri”, autorul descrie modul în care moşnenii proprietari de munţi, erau deposedaţi de către anumite personaje influente ale vremii de veniturile anuale care li se cuveneau din arendă.
În continuare autorul descrie într-un mod autentic felul în care decurgea întocmirea unui astfel contract de arendare astfel:
„Un econom de vite oarecare amator să ia în arendă un munte vine în satul cu ceata de moşneni proprietari ai acelui munte, vorbeşte cu 2-3 inşi dintre moşneni şi anume cu cei mai chiaburi cari prin cumpărări, uzurpări etc., au şi părţile cele mai mari în munte şi dacă economul s-a înţeles cu aceştia lucrul e ca şi isprăvit.
Înţelegerea cu ei se face de obicei aşa: amatorul de arendare nu vine niciodată cu mâna goală la chiaburii cetei şi până se sfârşeşte afacerea trebuie mereu să-i cinstească. Apoi spre a conveni la facerea contractului amatorul de arendare trebuie să făgăduiască fiecărui din chiaburi diferite sume pe care el li le va plăti pe sub mână odată cu plata arenzi după contract. Cum economii de vite ardeleni ştiu mai toţi carte mai totdeauna ei dau contracte o parte pentru sumele făgăduite deosebit chiaburilor, zicând întrânsele arendaşul că peste partea cu care d-l X figurează în contractul cu moşnenii însă mai având şi o parte cumpărată şi moştenită de la Y în muntele Z să obligă să-i mai plătească lei … arendă pe fiecare an.
Redacţiunea aceasta se dă nu fiindcă vreunul din contractanţi ar şti că convenţiunile cu cauză imorală sunt anulabile ci pentru a ascunde imoralitatea şi mai cu seamă pentru ca locatorul să se poată folosi odată şi de atari contracte precum mai jos vom arăta. Între contractele de natura aceasta văzute de noi citez d. p. contractul lui I. H. către C. S. (posibil Constantin Seciureanu) din comuna Albeni privitor la muntele Miereuţul şi cu suma de lei 60 anual. Economilor de vite, arendaşii încă le convine acest soi de înţelegere căci ceea ce ei dau pe sub mână chiaburilor cetei li se economiseşte cel puţin îndoit în ceea ce ar trebui să dea moşnenilor. Chiaburii cetei împăcaţi în numele lor şi în formă ca mandatari tociţi ai cetaşilor lor, iar în fond ca uzurpatori prin violenţă ai unei atari însărcinări, încheie contractul de arendare al muntelui cu economul arendaş. Deşi în aceste contracte, în timpul din urmă autentice, se zice că convenirea a fost între arendaşul X şi moşnenii proprietari ai muntelui Y, ele sunt semnate însă dintre moşneni numai de 2-3 chiaburi şi ceilalţi codevălmaşi află deseori la luni de zile în urmă de încheierea lor.
Uneori în contractele moşneneşti, chiaburii mai pun să semneze de ochii lumi şi 5-6 moşneni din ceată dintre oamenii lor devotaţi sau dintre cei lesne ascultători. Când vreunul dintre chiaburi nu convine la aranjări ca cele descrise mai sus şi lucrul se întâmplă des, atunci sub cine ştie ce motiv care să-i arate cinstea sa neprihănită declară că nu arendează dinpreună cu ceilalţi moşneni dreptul său din munte ci o parte şi fie direct, fie prin administraţie, mai ales dacă e şi mare alegător sileşte pe economul arendaş să-i facă deosebit contract de arendare a părţilor sale pentru care va lua arendă cel puţin întreit în proporţie cu arenda drepturilor moşnenilor.”
O altă neregulă în defavoarea moşnenilor era modul defectuos în care se făcea împărţirea banilor pentru fiecare proprietar devălmaş în parte care se făcea anual în ziua de Sfântul Ilie atunci când în sat venea „ungureanului cu datul cum se zice în comunele regiunii cercetate, când arendaşul vine la moşneni cu arenda muntelui cei mai mulţi dintre cocetaşi iau fiecare sub 2 lei arendă anuală. Altădată arendaşii să obligau să dea oi după o listă întocmită de câţiva dintre săteni, dreptul de arendă al fiecăruia. Cu toate cinstirile făcute celor mai colţaţi de către arendaşi cu toate părţile ce la făcea peste sumă din contract, abia după 2-3 zile de certuri sălbatice cu sătenii care veneau cu fel de fel de pretenţiuni juste şi injuste, isprăvea arendaşul, adeseori plecând bătut din sat.”(Va urma)
Daniel Cismaşu
