Sâmbătă, 9 noiembrie 2013, Cercul Metodic Târgu-Cărbunești al profesorilor de istorie, alături de Centrul Metodic Valea Jiului, Centrul Metodic Târgu-Jiu și Filiala Gorj a Societății de Științe Istorice din România au organizat aplicația extracurriculară comună a profesorilor de istorie din Gorj intitulată „Pe urmele moților. Țara Zarandului, trecut și prezent”.
Un tărâm aproape la fel de mare cât Maramureşul, prea puţin cunoscut însă, Țara Zarandului, întinsă pe versantul vestic al Munţilor Apuseni, de o parte şi de alta a Crişului Alb, este una din cele mai bogate rezervaţii de istorie și tradiţii arhaice din România. Astăzi se întinde pe teritoriul judeţelor Arad, Hunedoara şi Alba.
Vechimea Ţării Zarandului – a comitatului, cum i se spunea – „se pierde în negura istoriei”. Se presupune că aceste meleaguri au fost locuite încă din vremea romanilor, deşi nu există informaţii sigure care să susţină această ipoteză. Cert este că primele atestări documentare ale acestor locuri au avut loc în secolul al X-lea. Informaţiile despre ţinutul Zarandului devin mai consistente în secolul al XVI-lea, din epoca ocupaţiei turceşti. Fiind un ţinut de graniţă Țara Zarandului a fost mereu disputată și împărțită între Ungaria şi Principatul Transilvan, pentru ca în secolele XVIII-XIX să joace un rol important în cele două mişcări revoluţionare: răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan şi Revoluţia de la 1848, condusă, în Transilvania, de Avram Iancu. Sunt toate acestea motive pentru care peste 30 de profesori de istorie din Gorj și membri ai Societății de Științe Istorice din România – Filiala Gorj au participat în data de 9 noiembrie la aplicația extracurriculară intitulată „Pe urmele moților. Țara Zarandului, trecut și prezent”, coordonată de prof. Aurelian Ursu și prof. dr. Dorina Nichifor, inspector de specialitate I.S.J. Gorj.
Țara Zarandului, trecut și prezent
Aplicația extracurriculară a profesorilor de istorie din Gorj a cuprins orașul Brad (vizită la Muzeul Aurului), Ansamblul istoric de la Ţebea, satul Crișan, Mănăstirea Vaca și Cetatea de la Deva. Am admirat peisaje pitorește cu locuințe tradiționale construite din lemn festonat și îmbinat la capete, cu acoperișuri înalte și țuguiate, care se mai păstrează și astăzi, cu pivnițe la subsol și fațade cu stâlpi, coloane și arcade. Oamenii de prin partea locului își spun și astăzi moți-crișeni fiind renumiți pentru hărnicie într-un ținut deloc bogat. De-a lungul timpului, meseriile tradiţionale ale locului au fost: mineritul, una din ocupațiile de bază ale locuitorilor, care lucrau fie la minele de aur din Brad sau Caraci, fie la cele de cărbune din Țebea, dar și cojocăritul, spătăritul, care definește meșteșugul de confecționare a spetelor pentru războaiele de țesut, producerea varului, îndeletnicire care se mai practică sporadic și astazi, agricultura și creșterea animalelor.
La Brad, un oraş minier, transformat în municipiu, profesorii de istorie gorjeni au vizitat Muzeul Aurului, un unicat în peisajul colecţiilor de la nivel internaţional. Redeschis în anul 2012, la un veac de la atestarea documentară oficială, colecţia a fost completată cu noi exponate din zăcămintele aurifere ale Munţilor Metaliferi, eşantioane minerale din România şi din alte ţări. Colecţia are în prezent 1305 exponate cu aur şi 1000 de exponate de minerale fără aur. Muzeul deţine numeroase obiecte arheologice şi de minerit care dovedesc existenţa în zona Bradului a unei activităţi minere de peste 2000 de ani.
Pe urmele moților
Nu poți vizita Ţara Zarandului, fără a trece pe la Ansamblul istoric de la Ţebea, numit și „Panteonul Moţilor”, care cuprinde obiective cu importanţă istorică, puternic fixate în conştiinţa moţilor şi în istoria poporului român. În cimitirul din Ţebea este înmormântat Avram Iancu, la umbra unui gorun secular și tot aici se găsesc „Gorunul lui Horea”, dar și trei goruni plantați în anul 1924 de către regele Ferdinand, regina Maria și generalul francez Henry Berthlot.
Ne-am recules la mormântul lui Avram Iancu, în liniștea „Panteonului Moţilor”, apoi ne-am îndreptat spre satul Crișan, pe malul drept al Crişului Alb, sat care poartă numele lui Gheorghe Crişan, conducător al Răscoalei din 1784. Acest sat din Ţara Zarandului are o bogată istorie, fiind atestat în documentele medievale din 1439, sub numele de Vaca. Faima satului a fost sporită de existenţa Mănăstirii Vaca, ctitorită de creştinii ortodocși din satele Ribiţa şi Vaca, în a doua jumătate a veacului al XVI-lea. Construcţia pe care o vedem astăzi a fost ridicată între anii 1846 şi 1852.
