ALAIN DELON: Idolul femeilor în anii ’70 și cel care a dictat moda bărbaților din România va fi înmormântat alături de câinii săi

Alain Delon, celebrul actor care a cucerit inimile româncelor în anii ’70 și a influențat moda masculină din România, va fi înmormântat la mijlocul săptămânii în Douchy (Loiret), localitatea în care a trăit aproape 50 de ani, alături de câinii săi. Conform dorinței sale, înmormântarea lui Alain Delon va avea loc în cea mai strictă intimitate, urmând să fie depus într-o capelă de pe domeniul său, alături de cei 35 de câini pe care i-a iubit foarte mult. Actorul a refuzat din timp ideea unui omagiu național sau a unei ceremonii solemne. Totuși, BFMTV informează că se ia în considerare organizarea unei ceremonii mai puțin formale, în prezența colegilor de breaslă, pentru a oferi publicului ocazia de a-și lua rămas bun de la marele artist. Delon, simbol al cinematografiei franceze, s-a stins din viață pe 18 august, la vârsta de 88 de ani.

Care e povestea „alendelonului”

În România, Alain Delon a lăsat o amprentă puternică nu doar prin filmele sale, ci și prin moda pe care a impus-o. Cojocul din blană de miel pe care l-a purtat în filmul „Once a Thief” din 1965, rulat în România un an mai târziu sub numele „A fost cândva hoț”, a declanșat o adevărată revoluție în moda locală, cunoscută sub numele de „alendelon”, haina bărbătească realizată exact după modelul purtat de iubitul actor. În perioada comunistă, piețele și fabricile erau controlate de stat, dar cererea enormă pentru „alendelonuri” a forțat autoritățile să țină cont de această tendință. Dalia Bălan, fostă șefă de secție la o fabrică de blănărie, povestește că, în acea perioadă, aproape toată producția de haine de blană era destinată exportului, în special către Uniunea Sovietică, iar accesul la aceste cojoace era extrem de dificil. Cu toate acestea, popularitatea cojocului „alendelon” a făcut ca oamenii să aducă piei crude direct la fabrică, unde erau cusute și transformate în piese vestimentare după modelul purtat de Alain Delon. 

„În anii ’60, aproape toată producția mergea la export. Aveam vreo 3.000 de angajați, gândiți-vă cât era de mare! Făceam cojoace, haine de blană, dar, cum comenzile se duceau mai ales către Uniunea Sovietică, era foarte foarte greu să îți procuri aşa ceva. Oamenii, de obicei, aduceau ei piei crude la fabrică, și aici erau cusute alendelonurile. Nu era chiar la negru, dar nu era nici pe comandă…”, povesteşte Dalia Bălan, citată de PressOne.