
Un accident grav a avut loc duminică pe Autostrada A2, la kilometrul 171, pe direcția către București, în apropierea localității Peștera, județul Constanța. În urma coliziunii în lanț, autoritățile au fost nevoite să activeze planul roșu de intervenție, din cauza numărului mare de persoane implicate.
Conform informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea, în accident au fost implicate șase autoturisme, în care se aflau 16 persoane – 13 adulți și 3 copii. Din fericire, nicio victimă nu a suferit răni grave.
„Cele 16 persoane sunt evaluate medical”, a transmis ISU Dobrogea.
Pentru gestionarea situației, autoritățile au trimis la fața locului resurse impresionante. Potrivit unei informări de la ora 13:00, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) precizează că:
„La acest accident au fost trimise 4 autospeciale de stingere, 1 autospecială de primă intervenție și comandă, 1 autospecială de descarcerare, 2 autospeciale pentru transport personal și victime multiple, 7 ambulanțe SMURD, 7 ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță, 1 Unitate de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, plus un elicopter SMURD. Misiunea este în dinamică.”
La ora 12:00, autoritățile anunțau că două dintre persoanele implicate acuzau dureri și că un elicopter SMURD urma să aterizeze în zonă pentru intervenție medicală de urgență. Toate victimele erau conștiente la momentul respectiv.
Traficul rutier pe sensul de mers către București a fost complet blocat pentru a permite aterizarea elicopterului și desfășurarea intervenției în siguranță. Centrul Infotrafic a transmis că:
„Traficul rutier este oprit pe sensul spre București pentru a permite aterizarea elicopterului SMURD. Valorile de trafic sunt în creștere pe direcția de mers spre Capitală, astfel că le recomandăm șoferilor să opteze pentru ruta alternativă Constanța – DN3 – Murfatlar – DN22C – reintrare pe autostrada A2.”
Intervenția echipajelor de salvare este în plină desfășurare, iar circulația în zonă rămâne restricționată.
