
Berbec
Ești dornic de conversații, dar emoțiile sunt accentuate și este posibil să găsești cu dificultate cuvintele potrivite. Totuși, mulți vor fi atrași de farmecul tău și te vor înconjura cu afecțiune, dar și cu interes. Vorbește strictul necesar și nu te lăsa copleșit de emoțiile sau problemele celorlalți.
Taur
Fiind mai discret și retras astăzi, unii vor încerca să te scoată din tăcere în moduri destul de zgomotoase. De aceea, stabilește-ți un program de activități prioritare, care să-i includă pe cei dragi sau pe cei cărora le-ai promis demult conversații. Evită eforturile și luarea deciziilor!
Gemeni
Socializarea este activitatea principală a zilei. Sunt posibile întâlniri oficiale cu persoane din mediul profesional, stabilirea unor activități comune sau chiar demararea unor proiecte de anvergură. Ascultă ce spun ceilalți și urmărește-le gesturile. Vorbește strictul necesar și ține cont că limbajul trupului îți completează cuvintele.
Rac
Ești invitat la întâlniri cu multe persoane, în special din mediul profesional. Situațiile zilei te scot în evidență, fie prin discursurile pe care le vei ține, fie prin simpla ta prezență. Vorbele tale sunt deosebite, astfel că unii chiar vor dori să te asculte la nesfârșit.
Leu
Activitățile intelectuale și cele culturale te atrag în mod special. De asemenea, planurile pentru călătorii au șanse bune de a fi puse pe hârtie, cu perspective de a se materializa în perioada următoare. Sistemul tău de valori morale și spirituale poate suferi modificări importante în urma noilor informații aflate.
Fecioară
Apar câștiguri fie din colaborări, fie rudele sau partenerul de viață îți oferă cadouri și favoruri consistente. Segmentul financiar este destul de instabil, astfel că economiile și cheltuielile stricte sunt binevenite. Sunt momente bune pentru a discuta strategii financiare pe termen lung cu partenerii tăi.
Balanță
Discuțiile cu partenerul de viață sau cu colegii din mediul profesional sunt frecvente și importante. Se pot lămuri detalii ale acțiunilor comune, dar există și șanse de a începe proiecte personale sau profesionale de anvergură. Fii înțelegător și lasă-i și pe ceilalți să-și prezinte opiniile.
Scorpion
Ziua aduce treburi de rutină, atât acasă, cât și în mediul profesional. Ar fi bine să-ți dozezi eforturile, întrucât organismul este obosit și s-ar putea să fie nevoie de consultații medicale. Cei din jur te-ar sprijini bine, dacă le ceri politicos acest lucru. Controlează-ți combativitatea!
Săgetător
Distracție și aventuri se prefigurează astăzi. Pe de altă parte, vor avea loc discuții importante cu persoana iubită sau copiii. Sunt momente bune pentru a clarifica nelămuriri, aplana conflicte și pentru a stabili un plan comun pentru activități recreative sau excursii interesante. Ești influențat de atmosfera domestică.
Capricorn
Ziua îți aduce în atenție treburile gospodărești și relațiile cu membrii familiei. Sunt posibile discuții aprinse, dar până la urmă se vor clarifica multe chestiuni rămase nerezolvate. Fii înțelegător cu toată lumea!
Vărsător
Se conturează întâlniri cu persoane apropiate din familie sau din mediul profesional. Discuții, schimb și asimilare de informații, poate chiar teste dacă urmezi un curs, acestea sunt acțiunile principale care te vor solicita mult. Selectează-ți prioritățile și evită polemicile pe teme puțin cunoscute.
Pești
Apar cheltuieli pentru nevoile tale personale. O ședință la un salon de întreținere corporală sau achiziționarea unor obiecte vestimentare ori cărți. Relaxează-te, întâlnește-te cu prietenii sau organizează o vizită la rude. Oferă cadouri din inimă, căci și ție îți vor oferi alții.
