Vasile Lascăr s-a născut pe meleagurile Gorjului, la Şomăneşti, în data de 3 noiembrie 1852, fiind cel mai mic dintre cei patru fii ai lui Manolache şi Raluca Lascăr. Tatăl său a fost pe rând pitar, serdar, iar după ce s-a stabilit, în 1842, la Târgu Jiu s-a căsătorit cu Raluca Urdăreanu, urmaşă a unei vechi familii boiereşti gorjene. După ce a absolvit cursurile primare şi gimnaziale, tânărul Vasile Lascăr a urmat liceul din Craiova, iar în 1872 a plecat în Franţa, unde s-a înscris la Facultatea de Drept din Paris. Izbucnirea Războiului de Independenţă îl determină să se întoarcă în ţară şi se înrolează voluntar în miliţia oraşului Târgu Jiu, deşi fusese scutit de recrutare.
În sesiunea extraordinară a Consiliului Comunal din 4 mai 1881 se discută despre soluţiile pentru refacerea podului de peste Jiu: ,,…podul cel mare de peste apa Jiu fiind cu desăvârşire ruinat, urmează a i se face chiar anul acesta o reparaţiune serioasă, pentru care fiind s-au şi alocat în bugetul comunal cât şi în cel judeţean câte 2000 lei, dar această sumă necrezându-se a fi suficientă, este de opinie a solicita de la guvern să vină în ajutor cu 1000 bucăţi lemne cel puţin…”. Consiliul autorizează pe primar să ceară o sumă de cel puţin 6000-8000 lei. În aceiaşi şedinţă se aprobă nivelarea şi pavarea cu caldarâm şi facerea de trotuare a străzii Tudor Vladimirescu cu începere de la Const. M. Dănăricu până la Biserica Catedrală.
Opere edilitare
La 4 septembrie 1881, Primăria Târgu-Jiu încheie un contract cu Antoniu Simoneta, prin care acesta se angajează să construiască ,,un pod de piatră pe str. Unirii în dreptul preotului Răducean” contra sumei de 1200 lei. La 10 octombrie 1881, Administraţia Generală a Domeniilor şi Pădurilor Statului acordă Primăriei 500 pui de castani ,,pentru facerea de alei în oraş”.
Într-o adresă către ministrul de interne, Vasile Lascăr îl informează că ,,mai toţi cetăţenii din strada Tudor Vladimirescu au cerut ca în numele lor să contractez schimbarea pavagiului după acea stradă. Causa care i-a determinat să-mi facă o asemenea cerere, pe lângă înfrumuseţarea oraşului, este şi necesitatea de a schimba un pavagiu cere nefiind nivelat face ca apa pe unele locuri să stagneze pe stradă, iar pe altele să intre prin pivniţele şi casele oamenilor. Consiliul comunal, domnule ministru, s-a grăbit a primi propunerea ce i s-a făcut fiind sigur că exemplul dat de cetăţenii din strada Tudor Vladimirescu va fi urmat de întregul oraş şi că cu modul acesta vom reuşi ca în doi ani cel mult să nivelăm şi să pavăm toate străzile. Speranţa Consiliului comunal se baza şi pe antecedente. Anul trecut aceiaşi cetăţeni au contribuit în mod voluntar cu sume însemnate de bani pentru facerea pieţei Tudor Vladimirescu şi anul acesta am adunat deja aproape 2000 franci pentru reparaţiunea Bisericii Catedrale, pe care Epitropia şi Primăria din cauza lipsei de mijloace era aproape să o lase să se ruineze…Cred că este mult mai bine a încuraja iniţiativa privată şi a face îmbunătăţiri în oraş prin contribuţii voluntare decât prin crearea de noi impozite”.
La 21 iunie 1881, într-o sesiune extraordinară, Consiliul Comunal aprobă cererea primarului Lascăr de se contracta un împrumut de 6500 lei de la Naum Gheorghiu, deoarece ,,…este necesitate absolută de a se face din nou toate podurile din oraş, care din inundaţiunea hodinăului s-a distrus făcând impracticabilă comunicarea pre dânsele…costul unui pod de lemn reparat este de 700 lei, care dacă le-am face totul este în van, deoarece la anul urmează iarăşi a se repara…nu pot fi de durată decât construindu-se de piatră, care după licitaţia ce s-a ţinut costă peste 1500 lei unul. Fondurile ce sunt disponibile prin bugetul prestaţiilor nu sunt suficiente nici a le repara necum a le face din piatră”. În şedinţa Consiliului din 6 octombrie 1881, V. Lascăr ,,a arătat inconvenientul ce întâmpină Primăria din cauza lipsei unui palat comunal, mai adăugând că plata chiriei corespunde cu dobânda şi amortismentul ce ar plăti comuna în cazul când ar avea un edificiu al său propriu” reuşind să-i convingă pe consilieri să-l sprijine pentru efectuarea unui împrumut la C.E.C. în acest sens.
Tot în anul 1881, primarul concesionează lui Ioniţă Niculescu, comerciant din Tg. Jiu, veniturile accizelor pe trei ani contra sumei de 57 500 lei, în următoarele condiţii: ,,…Antreprenorul nu va percepe nici o taxă de la articolele ce va aduce comuna în oraş pentru dânsa sau pentru autorităţile pendinte de dânsa. Nu se vor lua asemenea nici o taxă de la buteliele de vinuri şi rachiuri aduse la bâlciuri de către străini, care nu se vor vinde. Sunt scutite de orice taxe importaţiunile ce se vor face pentru stat. Comina şi prunele nu sunt supuse la nici o taxă, decât dacă şi după ce se vor fabrica. Buteliele de vinuri şi rachiuri aduse în oraş de către comercianţi pământeni, se vor marca de antreprenor la înmagazinare. Antreprenorul are dreptul de a vizita magazinele comercianţilor oricând va voi….Plata accizelor se vor face la barieră, înainte de a intra în oraş sau la birou central. Se vor confisca de asemenea mărfurile comercianţilor care vor contraveni acestor dispoziţiuni…Şatrele primăriei din locul bâlciurilor şi anume şapte pe uliţa hăinarilor din dreapta şi din stânga, două în uliţa braşovenilor în umbră făcute de dl. Andrei Popescu una între dl. Păun Popescu şi N. Trandafirescu, 8 în uliţa marghitanilor din Trandafirescu spre răsărit, 5 iar pe uliţa marghitanilor din şatra d-lui I. Bălănescu rămase comunei, 1 în uliţa Cărbuneştilor şi aceea dată de dl. Ion Popescu Hagiu precum şi acelea care ar rămânea la vreun bâlci neocupate de proprietari cu propria lor marfă, se vor închiria de antreprenor în profitul său, dator fiind a respecta permisiunile făcute de primărie în timpul anilor precedenţi şi cel curent pentru facere de şatre până la punerea în aplicare a contractului”.
Cristian Grecoiu
