Parcursul foarte bun din acest sezon al formaţiei de handbal Energia Pandurii Tg-Jiu a devenit aproape o certitudine pentru speranţele gorjenilor de a vedea din nou la Tg-Jiu o echipă de Cupele Europene. Evoluţia la „înălţime” a elevilor lui Vasile Stângă nu a rămas însă, neobservată de către tehnicianul naţionalei, acesta din urmă anunţând că are în vedere nu mai puţin de 4 jucători de la Energia pentru a-i folosi la prima reprezentativă a României.
Pentru gorjeni, subiectul „naţională” este abia la început după ce doi tineri handbalişti locali au reprezentat cu succes „tricolorul” la tineret şi juniori: Bogdan Criciotoiu şi Răzvan Mledenciu. De luni însă, şi echipa de seniori a României a intrat într-o scurtă perioadă de pregătire la Izvorani, perioadă care se va încheia cu două meciuri de verificare pe care selecţionata lui Vasile Stângă le va disputa în compania Cehiei B. De această dată, la echipa naţională de seniori au fost convocaţi în premieră nu mai puţin 4 jucători de la Energia Pandurii Târgu Jiu: tânărul inter Bogdan Ciciotoiu, care va rămâne însă, deocamdată, la „tineret”, portarul Ionuţ Ciobanu, extrema Gabriel Florea şi pivotul Paul Giotoiu. Dintre cei patru, doar Giotoiu şi Ciobanu au mai luat contact până acum cu prima reprezentativă a României, ultimul din aceştia pe când evolua la Steaua. „Cred că am prins un sezon mult mai bun decât cel de anul trecut. Iar domnul Stângă, care m-a văzut la lucru cum se spune şi care mă cunoaşte foarte bine a hotărât să-mi acorde şanse şi la naţională. Evident că este un pas înainte pentru mine pentru că la un momentdat îmi cam pierdusem speranţa de a mai prinde Naţionala, dar în ultima vreme s-a apelat din nou la mine. Mă bucur şi pentru mine şi pentru celelalţi colegi de echipă, care au avut şansa să fie convocaţi acum. Nu ştiu cât de mult voi juca, asta depinde numai de domnul Stângă, dar eu o să dau totul pentru că naţionala e un capitol aparte pentru oricine. Oricum, la naţională joacă doar cei mai buni. Ar fi un vis împlinit pentru mine să mă calific la Turneul Final cu Naţionala şi să termin pe podium cu Energia în campionat.”, declară Paul Giotoiu. La rândul său, portarul Ionuţ Ciobanu priveşte cu mare interes doar spre rezultatele echipe naţionale şi mai puţin spre evoluţia sa: „Subiectul naţională nu este chiar străin pentru mine. Eu am mai fost şi la naţionala de tineret, chiar şi la naţionala mare, deci ştiu cam cum e… Dar, mă bucur că am fost chemat din nou, se pare că venirea mea la Energia a fost o nouă şansă pentru mine, am jucat bine şi acum m-a văzut cineva. Ştiu că este foarte greu să îi scoţi pe Popescu sau pe Rudi din poarta României, dar pentru mine e important că sunt acolo, chiar şi al treilea portar. De fapt, nu-mi doresc decât ce e mai bine pentru naţională, important e mai puţin cine joacă, ci să ai rezultate. Aş vrea să-i mulţumesc şi domnului Vasile Stângă care a avut şi are încredere în mine.”
Eu zic că merită ca Energia să aibă patru oameni la Naţională. Şi de ce nu nu? Locul din clasament ocupat de Energia reflectă mult valoare unor jucători. Florea este un golgeter, este printre cei mai buni marcatori din Liga Naţională, Giotoiu a mai fost convocat deja şi a dovedit că are valoare, ca şi calităţi fizice foarte bune, Ciobanu la fel, iar Criciotoiu este o mare speranţă, în viitorul foaret apropiat poate să fie o mână stânga a naţionalei.
Vasile Stângă, antrenor prima reprezentativă a Românie
Doi gorjeni şi la Naţionalele „mici”
Gorjul pare a avea viitorul asigurat atunci când vorbim despre handbal. Sau cel puţin dacă ne luăm după ultimele veşti ce vin chiar de la naţionalele României de tineret şi juniori, acolo unde doi tineri jucători gorjeni reprezintă cu onoare tricolorul: Bogdan Criciotoiu şi Ionuţ Mledenciu. Oraşul Sighişoara a găzduit în weekendul trecut câteva partide de verificare ale reprezentativelor de tineret şi juniori ale României, iar Gorjul a fost reprezentat la acest turne de doi jucători, Criciotoiu la tineret şi Mledenciu la juniori, precum şi de cuplul de arbitri Eremia-Drăgănescu. Reprezentativa de tineret a României a dispus de naţionalele similare ale Rusiei şi Macedoniei. Macedonia a fost învinsă cu scorul de 44-24 într-un meci în care Bogdan Criciotoiu a înscris 8 goluri, în vreme ce Rusia a pierdut la doar trei goluri, scor 31-28, interul Energiei reuşind de această dată doar două goluri. Naţionala de juniori a României a remizat, scor 27-27, cu naţionala de tineret a Macedoniei, meci în care Mledenciu a marcat cinci goluri, însă a pierdut în faţa tineretului Rusiei cu scorul de 31-26, în acest meci juniorul Mledenciu marcând de şapte ori.