Antonia și Alex Velea, în concert la Târgu Jiu

Loading

Ziua Absolvenților este o nouă ocazie pentru autoritățile locale din Târgu Jiu de a organiza spectacole pentru locuitorii municipiului, printre artiștii care vor concerta aflându-se Antonia și Alex Velea.

Evenimentele organizate cu ocazia Zilei Absolvenților se vor desfășura în perioada 30 mai-3 iunie, pe Stadionul Municipal. Dacă, în timpul Pandemiei Covid 19, manifestările au fost mai puțin fastuoase, în acest an, fiecare seară se va încheia cu câte un concert, artiștii fiind aleși la solicitarea elevilor.

“Antonia și Alex Velea sunt doar două exemple de artiști care vor urca pe scenă. În perioada imediat următoare, o să publicăm calendarul cu toate evenimentele, pe zile. Așa cum am stabilit la nivelul Primăriei Municipiului Târgu Jiu la aceste evenimente pot participa toți cei care își doresc. Nu sunt evenimente dedicate doar pentru absolvenți, pot să vină părinți, cetățeni ai municipiul Târgu Jiu. Spațiul din incinta stadionului ne permite să primim peste 12 mii de persoane. Chiar îmi doresc să văd arena plină”, a anunțat primarul Municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.