






„Cu ochii spre cer, după Ploaia de Stele” – așa și-au petrecut seara de 12 august 2025 peste 100 de oameni, la Liceul „Mihai Viteazul” din Bumbești-Jiu, în inima Gorjului. Evenimentul, organizat de Clubul Minților Deschise din cadrul Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, ca parte a taberei de astronomie organizată de Astroclubul SARM Gorj și Liceul „Mihai Viteazul” Bumbești-Jiu, a coincis cu momentul de activitate maximă al Perseidelor, ploaia de meteori ce transformă în fiecare an cerul de vară într-un spectacol cosmic.
O întâlnire sub semnul curiozității și al frumuseții universului
Evenimentul a fost mai mult decât o simplă privire spre stele:
- prezentare cu laser a Hărții Cerului;
- observații prin telescop ale corpurilor cerești;
- admirarea Perseidelor în toată splendoarea lor;
- sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri despre misterele Cosmosului, cu Marcel Jinca;
- experiență unică de observare la microscop a fragmentelor de meteorit.
Atmosfera a fost îmbogățită de prezența familiilor din diaspora, aflate în vacanță în România. „Un moment de frumusețe cosmică împărtășit cu oameni din țară și din afara ei” – au transmis organizatorii, mulțumind tuturor participanților și partenerilor.
Cine este omul care a adus stelele mai aproape de Gorj
Marcel Jinca este un astronom amator pasionat, coordonatorul filialei Gorj a Societății Astronomice Române de Meteori (Astroclubul SARM Gorj) și pedagog la Liceul „Mihai Viteazul” din Bumbești-Jiu. Din 2009, a făcut din popularizarea astronomiei o misiune personală: tabere, cărți, prezentări publice, observații cu telescopul și activități educative.
Recunoașterea muncii sale a depășit granițele țării: în iunie 2025, Uniunea Astronomică Internațională a denumit oficial asteroidul (750032) Jinca în onoarea sa, un gest simbolic pentru dedicarea în promovarea astronomiei românești.
Forța colaborării
Organizatori: Consiliul Județean Gorj, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, Astroclubul SARM Gorj, Liceul „Mihai Viteazul” Bumbești-Jiu.
Parteneri: Asociația Astronomică ARTEMIS, Asociația de Sprijin și Întărjutorare „Solidaritatea”.
Evenimentul face parte din proiectele Erasmus+ ale muzeului: „Clubul minților deschise 2.0” și „Privind spre viitor – un muzeu rezilient și educat”.
