„Prima casă” şi nu prea

Loading

Cornel ŞomâcuAvând în vedere că la acest moment în România ne conduce o coaliţie ce s-a format pe un program cu puternice valenţe sociale, ne-am fi aşteptat ca anumite categorii de populaţie vulnerabile (pensionari, tineri, şomeri) să fie o prioritate. Lucrul nu se întâmplă deloc aşa, toate aceste categorii începând deja să suporte rigorile crizei. Suntem deja departe de programele electorale aşa că nu are rost să le mai amintim dar riscăm să sărim în partea cealaltă în care statul este mumă doar pentru unii, adică aceia cu dare de mână.
Pornind de la „găselniţa ANL” unde, beneficiarii de bază au fost poliţiştii iar condiţiile de eligibilitate au fost facultative, ajungem acum la „Prima casă” unde se vor încadra exact persoanele care nu au nevoie de protecţia statului sau, ca să fim corecţi în condiţiile României, au mai puţină nevoie de sprijinul statului. Suntem cumva cu 20 de ani în urmă când şi-au cumpărat casele la grămadă, şi pe bani puţini, şi nomenclaturistul cu maşina cu număr mic şi muncitorul de la Cauciuc, Lemn etc. E clar că doar unii aveau nevoie de sprijin dar statul în imensa lui dărnicie i-a băgat pe toţi la grămadă. De unde vedem că masele niciodată nu au contat cu adevărat decât în teorie.
„Prima casă”, programul electoral anunţat de guvernanţi, aflăm că vizează redresarea sectorului de construcţii şi nu familiile care au probleme locative, eventual cele de tineri. Mai exact, tinerilor li se promite marea cu sarea în campaniile electorale dar când ajungem la concret, adică locuinţe şi locuri de muncă, avem o problemă şi nu din cele mai mici. Ce explică onor guvernul, că sunt vizaţi şi cei care vor o locuinţă mai mare, şi cei care vor să o schimbe şi dau declaraţii pe proprie răspundere, e o facere de bine doar pentru unii care oricum nu prea au nevoie. Statul se dovedeşte acum preocupat de alte clase sociale, nu de cele defavorizate, deşi, accentuăm, în coaliţie se află şi un partid de stânga. Iar povestea cu vor avea toţi acces care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate, fără să mai vorbim de faptul că tinerii nu au avansul, nu o crede nimeni, pe pile şi înţelegeri, tot alţii vor fi favoriţii sorţii pentru că programul este limitat.
Ar fi interesant de ce guvernanţii vor să redreseze mai întâi sectorul de construcţii şi nu altele, să fie cumva vorba de faptul că marii dezvoltatori au carnete de partid roşii sau portocalii? Să fie toată această zbatere doar pentru cei avuţi, adică să scape de locuinţele care altfel nu se mai vând? Vom trăi şi vom vedea!