Vasile Stângă: „Nu o să câştige nimeni la noi!”

Loading

După cele nu mai puţin de 5 transferuri operate în această vară, antrenorul Energiei, Vasile Stângă, priveşte acum cu alţi „ochi” viitorul sezon al Ligii Naţionale.
După cele nu mai puţin de 5 transferuri operate în această vară, antrenorul Energiei, Vasile Stângă, priveşte acum cu alţi „ochi” viitorul sezon al Ligii Naţionale.

Deşi Energia nu şi-a completat încă tot lotul de jucători pentru sezonul următor, tehnicianul Vasile Stângă pare extrem de mulţumit de cum arată noua sa echipă, mai ales atunci când vine vorba despre achiziţiile operate în această vară. Stângă este convins că Energia Pandurii va face faţă cu brio în campionatul viitor al Ligii Naţionale, în ciuda bugetului limitat pe care îl are la dispoziţie: „La bugetul pe care îl avem la dispoziţie, eu zic că sunt foarte mulţumit de ce achiziţii am făcut în această vară. Eu sper ca unii dintre ei să fie o surpriză în campionatul României. Bine, eu aş fi vrut să aduc jucător şi mai buni, bunăoară pivotul ceh de la Reşiţa, dar are ăla un salariu pe care noi nu ni l-am putea permite aici. Şi în cazul ăsta s-ar produce un dezechilibru legat de salariile celorlalţi jucători. În altă ordine de idei, eu zic că, cu ce am adus acum la Tg-Jiu putem să facem bine faţă în campionatul nostru.” În acelaşi timp, antrenorul Energiei doreşte să precizeze că se va limita la un lot de 18 jucători pentru sezonul următor: „Deocamdată suntem 15 jucători, iar cu cei doi juniori, 17. O să mai vedem care este soarta lui Vasiloiu pentru că am înţeles că Federaţia ne-a somat ori să plătim ori să îl dăm înapoi. Cred că vor rămâne în jur de 18 jucători la final.” Chiar dacă pare mulţumit de achiziţiile operate în această vară, Vasile Stângă recunoaşte că şi-ar fi dorit şi „ceva” jucători mai valoroşi. Printre numele lui Stângă figurează şi fostul „pandur”, Marian Filip, dar intenţia antrenorului s-a transformat doar într-o simplă dorinţă, salariul handbalistului fiind unul destul de „piperat” pentru Energia: „Eu aş fi vrut să-l aduc şi pe Filip, că acum este rezervă odată cu venirea lui Petrea la Reşiţa. Ori Filip are salariul la Reşiţa cât trei interi de la noi şi tot vrea să plece de acolo.”

Stângă „impresarul”
După ce a reuşit totuşi să aducă la Tg-Jiu nu mai puţin de 5 nume noi, dintre care 4 străine, Vasile Stângă pare acum ceva mai uşurat. Tehnicianul povesteşte câte a trebuit să facă doar pentru a tansfera un singur jucător: „Ca să-l aduc pe Vukas la Energia, a trebuit să fac şi pe impresarul. Pentru că sârbul a ţinut să vină numia dacă îi găsesc angajament şi iubitei sale, în România. Şi până la urmă i-am găsit la Galaţi pentru că e o jucătoare de naţională, este pivotul Serbiei. Bine că s-a rezolvat, este o distanţă cam mare între ei şi asta va fi o problemă pentru mine de acum încolo pentru că va trebui să fiu atent de câte ori pleacă Vukas de la Tg-Jiu la Galaţi.”

Despre… „o ambiţie personală”
Alături de noua sa echipă, Vasile Stângă păşeşte la drum cu încredere. După ce şi-a pus semnătura pe un contract de un an de zile, antrenorul Energiei explică şi ce l-a convins să continue cu gruparea de handbal gorjeană: „M-a convins să rămân la Tg-Jiu în primul rând siguranţa financiară. Iar în al doilea rând, conducerea clubului Energia a cam acceptat cam tot ce am cerut. Altfel nu veneam. De ce să-mi toc nervii la Tg-Jiu, când pot să stau acasă? În acelaşi timp, poate a fost şi o ambiţie personală a mea să obţin ceva, să ne batem acolo, sus, de la egal la egal cu marile forţe din handbalul românesc. Şi vă spun eu că, acasă, nu o să câştige nimeni cu noi!”

Sper ca băieţii au mai prins un an de experienţă, ia jucătorii care au venit acum, prin experienţa şi prin valoare lor să aducă un plus la echipă. Poate foamea aceasta de rezultate, de performanţă ne va ajuta să facem o surpriză destul de mare în campionatul viitor.
Vasile Stângă, antrenor Energia Pandurii

Cu gândul la Chalenge Cup
Atunci când vine vorba despre obiectivul Energiei pentru sezonul următor, antrenorul Vasile Stângă încearcă să rămână cu picioarele pe pământ. Chiar dacă pare destul de încrezător în îndeplinirea obiectivului, Stângă mărturiseşte că Energia Pandurii ar trebui să se mulţumească la anul doar cu o participare în Chalenge Cup. „Deocamdată pentru Tg-Jiu ar fi bine să înceapă cu Chalenge Cup pentru că Cupa EHF este o competiţie foarte puternică la ora actuală. Anul ăsta o să joace Reşiţa şi o să vedeţi ce greu le va fi, deoarece sunt echipe din campionatele Spaniei, Germaniei, Franţei, care sunt foarte puternice. Dar, ştiţi cum e… nu se ştie niciodată ce se poate întâmpla. Aşa şi cu noi. Dacă o să prindem un loc de EHF o să jucăm şi acolo. Înseamnă că o să trebuiească să dublăm bugetul echipei şi o să trebuiască să aducem doi jucători foarte valoroşi sau extremi de scumpi”, mărturiseşte Vasile Stângă.

Obiectivul meu principal este să nu pierdem nici un meci acasă, în campionat, să nu mai avem accidente de nici un fel ca anul trecut, iar în deplasare să murim pe teren şi să câştigăm ce se poate câştiga, poate chiar să facem şi câteva surprize. Eu am făcut calculele, sunt 4 echipe puternice în sezonul următor al Ligii Naţionale.”
Vasile Stângă, antrenor Energia Pandurii