Trei reviste școlare din Gorj în finala pe țară

Una din cele mai vechi competiții școlare la nivel național, Concursul național de reviste școlare și jurnalistică își derulează o nouă ediție.  Conform regulamentului concursului, s-a desfășurat etapa județeană și urmează etapa națională care  se va desfășura în luna iulie 2025 la Muncel, județul Iași.

Trei  reviste realizate de elevii gorjeni  vor reprezenta județul la etapa națională a Concursului de Reviste Școlare și Jurnalistică.

În aprilie  2025, Inspectoratul Școlar Județean Gorj  a organizat etapa județeană a Concursului de Reviste Școlare și Jurnalistică.

Competiția județeană, dedicată promovării spiritului jurnalistic în rândul elevilor și cultivării pasiunii pentru scris, a reunit un număr de 6  reviste școlare din 6 unități de învățământ din județul Iași. Acestea au fost analizate de o comisie de specialitate, care a evaluat lucrările pe baza următoarelor criterii: originalitatea conținutului, coerența grafică, calitatea actului jurnalistic și relevanța temelor abordate pentru comunitatea școlară.

 Trei  reviste care merg mai departe

După selecție, trei  reviste școlare au fost desemnate câștigătoare și vor reprezenta județul Gorj  la etapa națională a concursului, programată pentru luna mai 2025.

Învățământ gimnazial:

-GRAIUL APELOR  Școala Gimnazială ”Antonie Mogoș”-Ceauru, Bălești

-PANDURAȘII LUI TUDOR  Școala Gimnazială ”Tudor Vladimirescu” Andreești, Vladimir

–  UNIVERSUL ȘCOLII NOASTRE Școala Gimnazială ”Sfântul Nicolae” Tg-Jiu

 -TINERE CONDEIE  Școala Gimnazială ”Ion Popescu” Bărbătești

Învățământ liceal

               VERBA VOLANT  Liceul Tehnologic Roșia Jiu

               CORESPONDENȚE  Colegiul Național ”George Coșbuc” Motru

S-au calificat  pentru faza națională următoarele reviste școlare:

Gimnaziu:

–  GRAIUL APELOR  Școala Gimnazială ”Antonie Mogoș”-Ceauru, Bălești

–  UNIVERSUL ȘCOLII NOASTRE Școala Gimnazială ”Sfântul Nicolae” Tg-Jiu

Liceu:

 VERBA VOLANT  Liceul Tehnologic Roșia Jiu