Grozești – Respect pentru Trecut, o șansă pentru Viitor

Loading

România… Regiunea Oltenia… Județul Mehedinți… La granița cu Gorjul, la 17 km de o fostă reședință a Țării Românești- Strehaia, se află comuna Grozești, o localitate care, la prima vedere, n-ai crede că are cu ce să-i atragă pe turiști. Singurul monument istoric pe care-l deține este o mică bisericuță din lemn, atestată documentar în jurul anului 1700. Dar, cu toate astea, merită să vii aici, să te bucuri de viața la țară și de ospitalitatea gazdelor. E drept că unele tradiții și meșteșuguri au dispărut, cum ar fi cântatul la fifă, țesutul în război, sau morăritul, dar sunt și lucruri care se păstrează.  Poți participa la obiceiurile de sărbători, poți învăța cum se cioplesc lingurile din lemn și te poți desfăta cu produsele gastronomiei locale. De asemenea, poți vizita case tradiționale, mica bisericuță de lemn despre care vorbeam, precum și Mânăstirea Strehaia și Cetatea Domnească din incinta acesteia, aflate în apropiere. Și, dacă vei veni la Grozești, vei cunoaște profesori dedicați și tineri plini de inițiativă, care implementează proiecte europene. Ei reușesc, astfel, să meargă, în schimb de experiență în diverse țări și, la rândul lor, primesc cu drag, la Grozești, tineri din întreaga lume.

Grozești – Respect pentru Trecut, o șansă pentru Viitor Read More