Pe marginea prăpastiei

Cine credea că lucrurile se vor liniști în România după perioada electorală prelungită s-a înșelat foarte mult, lucrurile stau exact invers, autoritățile pierd treptat controlul într-o țară în care democrația pare să aibă o versiune originală. Puterea politică are un grad diminuat de legtimitate în urma alegerilor iar austeritatea economică contribuie și aceasta  la lipsa de popularitate a președintelui Nicușor Dan și premierului Ilie Bolojan. Cu excepția USR-ului  care deși nu a câștigat alegerile pare să fi confiscat pârghiile guvernamentale, PSD-PNL-UDMR se află sub blocadă publică și politică. Situația este atât de disperată din punct de vedere electoral încât Opoziția suveranistă are un avantaj considerabil care va fi greu de remontat.

Liderii partidelor aflate la guvernare își mobilizează oamenii cu funcții, deloc îndestulătoare pemtru patru partide în foame, și cu promisiunea că Opoziția va fi decapitată. Dacă mesajele se referă la cumpărarea suveraniștilor e totul posibil, fiecare are prețul lui, dacă este vorba de executare prin Justiție,  Puterea ar trebui să știe că lucrurile nu se pot repeta.  Franța ne poate fi în aceste zile un reper pentru că acolo mai trebui menținute aparențele democratice , cele întâmplate în Moldova, Ucraina și alte țări din spațiul ex-sovietic seamănă mai mult cu practicile de la Moscova unde cei de la guvernare câștigă totdeauna. Până la proba contrarie, Rusia este doar dușmanul de serviciu care justifică măsurile politice aberante ale Uniunii Europene.

În timp ce cetățenii Uniunii Europene finanțează un război care nu este al lor, nivelul de trai ducându-se în cap chiar și în Franța lui Macron, conducătorii UE își acoperă corupția prin crize-de tipul pandemie, război- care slăbesc eșafondajul democratic european. Cu toate manipulările de tot felul, europenii realizează că se merge într-o direcție greșită care doar se adâncește în ultimii ani. Sumele imense care vor fi cheltuite pentru înarmare nu vor aduce nici bunăstare și nici siguranță, un imperiu nuclear nu poate fi înfrânt. În aceste condiții, soluția războiului care pare să fie variantă de lucru la Bruxelles ne duce și mai aproape de prăpastie.

Și pentru că politica este mână în mână cu economia iar Uniunea Europeană maschează o criză energetică artificial creată, România ar trebui să ia exemplul Germaniei și Poloniei care au prelungit viața  cărbunelui până în 2038 și mai departe. Nu ne ajută cu nimic să fim prea supușii unei structuri tot mai șubrede care se dovedește acum Uniunea Europeană și să distrugem fără să punem nimic în loc. Politicienii de la București care nu înțeleg asta ar putea să se gândească că lipsa lor de reacție este sinonimă cu trădarea de țară.