Oficialii Pandurilor au pus pe tapet viitorul stagiu al pregătirii de vară pentru echipa antrenată de Petre Grigoraş.
Deşi oficial s-a intrat în vacanţă odată cu sfârşitul campionatului Ligii I, cei de la Pandurii încă mai „prestează”. În absenţa lui Petre Grigoraş, plecat acasă, principalii responsabili ai grupării de fotbal gorjene au pus pe hârtie viitorul stagiu de pregătire de care Pandurii vor beneficia în această vară. Programul trupei lui Grig înclude două stagii: primul în ţară, la Sibiu, iar cel de al doilea în străinătate, în Austria: „S-a stabilit şi programul echipei pentru vară. Până pe data de 15 iunie, la ora 15 când e reunirea, băieţii sunt în vacanţă. Pe 16-17 iunie este programată vizita medicală, apoi în perioada 20 iunie -1 iulie, un cantonament la Sibiu, iar de pe 4 iulie până pe 15 iulie se va desfăşura un cantonament în Austria. Vom avea 5-6 jocuri amicale, locul de cantonament e lângă Salzburg la circa 25 de km. Acolo se fac cantonamentele, deocamdată nu avem stabilite meciurile. Dar în mod sigur 5-6 amicale, din care cel puţin 3 amicale vor fi televizate. Suntem în discuţii cu Digi, şi la fel ca în Antalya, microbiştii ne vor putea vedea la televizor. În primul cantonament se va pune accent pe pregătirea fizică, şi meciurile amicale vor fi în Austria. Impresarul care se ocupă de cantonament negociază şi va stabili până săptămâna viitoare adversarii şi locurile de disputare.”, a declarat managerul general al Pandurilor, Viorel Temelescu.
Abia în septembrie pe „Municipalul” târgujian
Din câte se pare, Pandurii vor începe campionatul viitor al Ligii I tot pe „Municipalul” din Drobeta Turnu Severin. Şi asta pentru că în afara lucrărilor se au vizat schimbarea gazonului de pe stadionul din Tg-Jiu, cei de la Pandurii vor demara mai nou şi alte lucrări pentru modernizarea vestiarelor din incinta arenei gorjene. Oficialii de la Pandurii pronosticheză revenirea trupei lui Grig pe „Municipalul” târgujian abia spre sfâritul lunii septembrie: „La suprafaţa de joc s-au demarat lucrările, vom reveni pe la sfârşitul lui septembrie la Târgu Jiu. Nu putem da o dată certă, totul depinde de constructor. O să începem şi lucrările la modernizarea vestiarelor, o să facem vestiare în concordanţă cu Manualul European de Licenţiere. Deci o parte din tur o să jucăm tot în deplasare. Cel puţin 3-4 etape din tur le vom juca tot la Severin. Noi eram obişnuiţi cu mai multă lume la Tg-Jiu, iar aşa, la Severin, ne simţim cam stingheri cu tribunelor goale. Din punct de vedere al organizării şi al condiţiilor este foarte bine, dar când vezi tribunele goale parcă nu mai este aşa de bine…”, crede managerul general al clubului gorjean, Viorel Temelescu. Oficialul Pandurilor a mai precizat faptul că şi tribunele stadionului din Tg-Jiu vor suferi modificări, dar „în timp”: „Până în septembrie o să modernizăm vestiarele, vedem în funcţie de banii pe care îi avem alocaţi pentru investiţii, se poate lucra la tribune şi în timpul campionatului. Nu este nicio problemă, se izolează zona şi gata. Sunt prevăzute anumite lucrări, vrem să supra-înălţăm peluzele, dar asta în timp.”
Pandurii II, „orientată” la tineret!
Una dintre cele mai mari realizări din mandatul tehnicianului Petre Grigoraş la Pandurii a fost aceea legată de promovarea (cu succes) a jucătorilor tineri provenii de la centrul de copii şi juniori din Tg-Jiu. Acum însă, nici conducătorii clubului de fotbal gorjean nu vor să stea prea mult pe gânduri după reuşita lui Grig şi au pus la cale un proiect destul de ambiţios. Cei de la Pandurii vor să transforme echipa secundă (actualmente în Liga a III-a) într-una în care îşi vor face loc doar jucători tineri (sub 21 de ani): „În tur am avut probleme de omogenizare cu acea mutare a echipei de la Internaţional la Pandurii. În retur, cu Grigoraş la cârmă, situaţia s-a schimbat. Mai ales că visul nostru de câţiva ani s-a împlinit, Grigoraş a promovat 6 copii la prima echipă. Iar în catonamentul din vară va mai apărea Unguru, plus încă un copil de la grupa 94. Şi asta e foarte bine. Acum am avut o discuţie cu domnul Golea şi vom schimba politica şi la echipa a doua. Vom avea jucători până la 21 de ani, şi tot acolo vor juca şi cei care fac parte din lotul mare şi nu intră în vederile lui Grigoraş pentru meciurile de campionat. Va rămâne deci echipa a II-a, dar cu o altă politică, cea pe care ne-am dorit-o de mult. Au fost proiectele noastre să promovăm tinerii. Doar aşa putem promova alţi tineri, şi avem cum. Pentru că la centrul de copii şi juniori avem copii talentaţi.”, a dezvăluit managerul general al clubului Pandurii, Viorel Temelescu.