O nouă victorie deosebit de importantă pentru baschetbaliştii de la Energia în campionatul Diviziei A, obţinută în weekend-ul trecut, în faţa propriiilor suporteri. Formaţia antrenată de Theo Evans s-a impus în cadrul rundei a VIII-a a returului la o diferenţă de 8 puncte în faţa celor de la BC Piteşti, la capătul unui meci în care oboseala şi-a spus cuvântul pe faţa componeţilor grupării gorjene.
O victorie importantă, după un meci în care gazdele nu au strălucit deloc. Cam aşa am putea caracteriza ultima dispută a baschetabliştilor de la Energia din etapa a XXIII-a a campionatului Diviziei A, la capătul căreia elevii lui Theo Evans şi-au adjudecat un nou succes oficial în 2009, după ce s-au impus cu scorul de 91 – 83 în faţa celor de la BC Piteşti. Veniţi după alte două „oficiale” (cu Elba Timişoara), în urma cărora Energia avea ascendentul moral al calificării în „Final Four” din Cupa României, dar şi dezavantajul unui program extenuant, componenţii grupării gorjene s-au chinuit serios pentru a-şi adjudeca victoria în compania argeşenilor. Ca urmare, tehnicianul american al Energiei s-a declarat destul de tranşant după acest succes. Deşi Theo Evans a apărut mulţumit de rezultatul consemnat în faţa echipei BC Piteşti, acesta a recunoscut că echipa sa nu a practicat cel mai bun, de când evoluează pe scena primului eşalon al României. ,,Acest meci era foarte important pentru noi. BC Piteşti era în urma noastră la un punct şi dacă ne-ar fi învins ar fi trecut înaintea noastră. Acum avem o victorie în plus faţă de ei şi avantajul punctelor marcate. Ei au bătut la 5 puncte diferenţă, iar noi la 8 puncte. Sunt fericit că am câştigat, însă a fost un meci urât, cu suişuri şi coborâşuri. Am avut momente dificile pe final de meci, când am primit două faulturi antisportive, însă am avut noroc de faze create de Jackson, Apostol sau Darby şi cu ajutorul fanilor ne-am impus”, a declarat Evans.
Antrenorul Energiei a ţinut să motiveze şi prestaţia jucătorilor săi din meciul de sâmbătă: ,,Sunt mulţumit că am câştigat pentru că ştiu că jucătorii sunt extenuaţi. Foarte mulţi dintre jucători sunt obosiţi după călătoria de la Timişoara, mulţi sunt gripaţi, cum este cazul lui Apostol, care nu a făcut antrenamente în ultimele zile şi s-a echipat doar pentru cazul în care am fi avut nevoie de el. Şi aşa s-a întâmplat, Popescu a fost eliminat şi Apostol i-a luat locul şi a jucat excelent.”
În acelaşi timp, Theo Evans a părut uşurat de faptul că din acest retur de campionat, are jucători pe bancă care pot să intre în teren atunci când este nevoie: ,,Este foarte important pentru noi că avem oameni pe bancă, Probabil, astăzi(n.r.-28.02.2009), eram terminaţi dacă nu-i aveam pentru că nu mai era energie. Cu cât înaintăm în campionat se vede mai clar importanţa rezervelor. Toţi jucătorii îşi îmbunătăţesc jocul şi sper să atingem vârful de formă în play-off.”