După ce gorjenii s-au trezit că trebuie să plătească preţuri destul de mari pentru a le fi ridicat gunoiul şi depozitat la groapa ecologică din Târgu Jiu, aşa cum ne-a impus Uniunea Europeană, care ne obligă să desfiinţăm gropile neecologice, nişte investitori străini ne oferă ridicarea gunoiului fără taxă. Este vorba despre construirea unei fabrici, care va fi amplasată la Novaci. Aceasta dezintegrează prin ardere gunoiul neselectat, fără să producă noxe, după care separă materialele recuperabile rezultate în urma arderii (plastic şi metale). Avantajul oamenilor este acela că nu mai trebuie să plătească pentru ridicarea gunoiului, pentru că fabrica va avea maşini proprii şi îşi va permite, din banii rezultaţi pe vânzarea materialelor recuperate, să suporte şi transportul. Mai mult, autoritatea publică locală va fi acţionar şi va încasa bani la buget din profitul fabricii, în funcţie de procentul de parteneriat stabilit cu investitorii. Aceştia sunt hotărâţi să realizeze mai multe asemenea fabrici în Gorj, dacă proiectul pilot de la Novaci va reuşi să convingă şi alte autorităţi locale că soluţia spaniolilor e mai bună decât cea actuală.