NONFORMAL E MAI UȘOR, la Dolj

În perioada 6 septembrie – 26 noiembrie 2021 ATOS (ASOCIAŢIA TINERILOR OLTENI SOLIDARI) va implementa proiectul “NONFORMAL E MAI UȘOR!”, finanțat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj.

  Partenerii din Dolj sunt Școala Gimnazială Giurgița, Școala Gimnazială nr. 1Moțătei, Liceul Tehnologic Special „Beethoven” Craiova

Proiectul se adresează unei probleme grave: din păcate, România are o rată îngrijorătoare de părăsire timpurie a sistemului de învăţământ.

Învăţământul online sau la distanţă, o obligaţie pentru mulţi elevi în timpul pandemiei, produce sub aspect educaţional un efect similar celui al vacanţei de vară, iar randamentul şi competenţele elevilor nu progresează prin această metodă de studiu, potrivit unei cercetări efectuate de Universitatea Goethe din oraşul german Frankfurt, relatează agenţia germană EFE, citată de Agerpres.

„Evoluţia medie a competenţelor în perioada închiderii şcolilor din primăvara anului 2020 se caracterizează prin stagnare, cu tendinţa de diminuare” a acestora, afirmă Andreas Frey, care predă psihologia educației cu accent pe consiliere, diagnostic și evaluare la Universitatea Goethe și este unul dintre autorii studiului. „Efectul este similar vacanţelor de vară”, rezumă el.

Studiul, despre care au scris mai multe publicații germane, relevă o scădere mai pronunţată a competenţelor educaţionale în rândul copiilor şi adolescenţilor proveniţi din familii vulnerabile din punct de vedere social.

„Diviziunea între săraci şi bogaţi s-a adâncit şi mai mult în timpul primelor închideri ale şcolilor din cauza pandemiei”. Cercetarea a fost întocmită pe baza unor date din întreaga lume referitoare la evoluţia pregătirii elevilor în perioadele în care pandemia COVID-19 a impus închiderea şcolilor şi trecerea la învăţământul online.

Tinerii din comunități defavorizate și din mediul rural au avut mari dificultăți în accesarea acestui tip de învățământ, deși in multe comunități s-au făcut eforturi. Uneori chiar familia a fost un obstacol in utilizarea dispozitivelor primite de la școli – au existat părinți care nu le-au acceptat din frica de a plăti pentru ele, dar si părinți care au folosit ei înșiși tabletele si SIM-urile primite, după cum relatează directorii școlilor consultate de ATOS în perioada conceperii proiectului.

O mare parte din acești tineri au nevoie de ore remediale și au acum mari dificultăți in adaptarea la școala si la învățământul formal.

O nevoie de bază neacoperită este tocmai consultarea mai coerentă a tinerilor înșiși. Tinerii acceptă greu ideea de a respecta reguli si restricții impuse dacă nu le ințeleg rostul, în schimb sunt foarte creativi in găsi soluții.

Ca răspuns la această stare de fapt, echipa ATOS a conceput un proiect care va implica tineri defavorizați in activități educative nonformale, chiar în școlile la care învață, pentru a crește interesul lor pentru școală, contribuind la menținerea lor in învățământul formal la nivel de gimnaziu si liceu.

8 tineri din Dolj vor participa la un atelier, la Craiova, constientizând importanța metodelor educației non formale în procesul de învățare.

Vor fi abordate teme importante legate de dezvoltarea personală și managementul resurselor proprii, de sănătatea individuală, a comunității și a mediului.

In plus, se va insista asupra unor aspecte critice – traficul de droguri și de persoane, tinerii din comunitățile țintă fiind foarte vulnerabili .

 Ulterior, după începerea anului școlar, vor avea loc ateliere nonformale cu elevii de la școlile partenere, implicând 60 de tineri din județul Dolj, realizate se voluntarii formați prin proiect, sustinuți de experții ATOS și de cadre didactice desemnate de parteneri.