Moment de bilanț la ISJ Gorj

Loading

Miercuri, 9 noiembrie 2022,  a avut loc ședința cu directorii unităților de învățământ preuniversitar din județul Gorj, eveniment care s-a desfășurat în amfiteatrul Universității “Constantin Brâncuși” Târgu Jiu. A fost o ședință de lucru, printre materialele prezentate fiind și Raportul starea învățământului din județul Gorj pentru anul școlar 2021-2022.

Cu această ocazie  au fost premiați și elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022. Sumele au fost alocate de către Ministerul Educaţiei. Cei care au terminat clasa a VII- a au primit câte 2.000 lei, iar cei care au terminat clasa a XII- a au primit câte 5.000 lei. Marcela Mrejeru, inspector general ISJ Gorj, consideră că premiile reprezintă o metodă de a-i motiva şi pe ceilalţi elevi.

Elevii premiaţi sunt: Curuţu Răzvan Georgian (Liceul Tehnologic Turceni), Căpățână David Elian, Preda Roxana Elena (Școala Gimanzială „Constantin Săvoiu”) și Sgrăbunță Renata Gabriela (Școala Gimanzială „Alexandru Ștefulescu”), la Evaluarea Națională; Blidea Ștefania, Trifu-Urzică Alexandru, Chițan Rafael Alexandru, Covei Denis (Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”), Bîzgă Ana-Maria, Radu Anca, Stoica Ana Florina (Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu), Oprea Diana Andreea (Colegiul Naţional „George Coşbuc” Motru) și Purdescu Maria Izabela (Colegiul Economic „Virgil Madgearu“), la Bacalaureat.

A fost prezentat Raportul starea învățământului în județul Gorj în anul școlar 2021-2022. Ședința a fost coordonată de conducerea ISJ Gorj în frunte cu Marcela Mrejeru-inspector școlar general, Marian Staicu și Justin Paralescu-inspectori școlari generali adjuncți.

Pe agenda evenimentului  s-au aflat aspecte privind Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), procedura de evaluare a activității manageriale pentru anul școlar 2022-2023, informarea cu privire la activitatea serviciului de probațiune din cadrul Tribunalului Gorj, prezentarea graficului unic de îndrumare și control al IȘJ Gorj pentru anul școlar 2022-2023, informări ale inspectorilor școlari etc.

.