Căpitanul Pandurilor este gata pentru un an de la care așteaptă un salt în cariera sa spre o echipă mai puternică din România sau chiar din Europa, dar și o prezență consistentă în tricoul echipei naționale.
Pentru Mihai Pintilii perioada ce urmează se anunță una deosebit de dificilă, mai ales că va fi unul dintre pandurii care nu vor avea pauză în perioada de pregătire, el urmând a fi în Antalya și în pregătire cu lotul național. Cu toate acestea, căpitanul echipei gorjene spune că nu se teme: „E, greu ! E perioada de pregătire cea mai importantă şi noi ştim asta. Vom face tot posibilul să ne pregătim cât mai bine. Iarna trecută am făcut la Braşov, acum în Antalya, e mai frumos, soare, vacanţă. Asta e viaţa de fotbalist! Trebuie să te pregăteşti şi apoi să culegi roadele. E cel mai lung cantonament din viaţa mea, o lună de zile. Important e să acumulăm şi să repetăm evoluţia din turul campionatului”, a declarat Pintilii, care va fi în cantonament în Antalya între 15 ianuarie și 15 februarie. După ce cantonamentul precedent făcut în Antalya i-a adus și o accidentare, Pintilii speră ca acum lucrurile să stea mai bine și să poată spune la finalul acestor stagii că a acumulat ceva: „Sper să fiu apt tot cantonamentul. Tot timpul în cantonamentul de iarnă prindeam o săptămână apoi mă accidentam. Sper să nu mai trec prin accidentările de anul trecut şi să încep anul bine”, a mai spus Pintilii.
Vor un retur precum turul
După ce prima parte a campionatului a însemnat o evoluție peste așteptări pentru Pandurii, Pintilii spune că își dorește ca în cea de-a doua să vină și confirmarea. Depinde de noi să facem un retur la fel de bun ca turul. Dacă vom fi bine pregătiţi şi ne vom face treaba bine, speranţe tragem toţi la un retur la fel de bun ca prima parte. Să ne facem jocul nostru”, a declarat mijlocașul Pandurilor. Acesta crede că echipa ar trebui să primească întăriri care să compenseze plecarea lui Chiricheș și despărțirile de Vranjes și Stromajer, dar și că ar putea face față și cu lotul pe care îl are acum la dispoziție antrenorul Petre Grigoraș: „A plecat Chiricheş, în rest suntem aceeaşi. Bine, mai e Stromajer şi Vranjes cu situaţii incerte, două pierderi mari pentru echipă, dar nu depinde de noi, ci de conducere. Poate vor mai veni 2-3 jucători, dacă nu ăştia suntem cu ăştia defilăm”.
Și-ar dori să joace în Germania
Așa cum și Chiricheș declara în vară că ar dori să facă pasul spre echipele cu pretenții, și a reușit să ajungă acum la Steaua, și Pintilii a recunoscut că se gândește la un salt calitativ în cariera sa. Pintilii spune că, pentru început, își dorește să facă o figură frumoasă la echipa națională: „Oricine speră. De ce să nu sper? Vreau să ajung cât mai sus. Să ajungi la un Campionat Mondial sau European nu se întâmplă oricui. La nivel de club sunt şi în ţară echipe mari, Steaua, Dinamo, Rapid, CFR Cluj, U Cluj, Vaslui. Sunt echipe mari care investesc bani foarte mulţi. Nu mai zic de cele din străinătate. Afară e altceva. Nu se compară. Germania mi se potriveşte mai bine. Îmi place mult Spania, dar acolo e pentru cei mai tehnici, iar eu nu sunt aşa tehnic”, a mai declarat căpitanul echipei gorjene.
4 amicale pentru elevii lui Grig în Antalya
Pandurii vor desfăşura nu mai puţin de patru teste amicale în primul stagiu de pregătire din Antalya. Deşi iniţial se rezumase la doar trei amicale pentru primul stagiu de pregătire al iernii, impresarii care se ocupă de programul echipei i-au propus antrenorului Petre Grigoraş încă un joc care să se dispute înaintea celor trei programate deja, iar tehnicianul Pandurilor a acceptat. Astfel, pe data de 19 ianuarie, de la ora 16:00, formaţia gorjeană va debuta în seria amicalelor în compania nemţilor de la Karlsruher SC (lanterna roşie din 2 Bundesliga). De remarcat însă, că la formaţia germană evoluează doi români, atacantul Andrei Cristea şi fundaşul Ionuţ Rada.
Programul partidelor amicale
Cantonament I – Belek: 15 – 27 ianuarie
Pandurii – Karlsruher SC (19.01.2012, ora 16:00)- (Liga a II-a Germania, locul 18 )
Pandurii – Energie Cottbus (21.01.2012, ora 18:00) – (Liga a II-a Germania, locul 10)
Pandurii – MSV Duisburg (23.01.2012 / 24.01.2012, ora 18:00) – (Liga a doua Germania – locul 12)
Pandurii – FK Baku (26.01.2012, ora 18:00) – (Liga I Azerbaidjan – Locul 5)
În acest program mai pot interveni modificări, în funcţie de transmisiunile Digi Sport Tv.