Liviu Marian Pop (43 de ani) este noul ministru al Educatiei în guvernul Mihai Tudose, unicul reprezentant al învățământului preuniversitar în fruntea acestui minister. A ocupat funcții importante la nivelul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ(FSLI) și a fost ministru interimar al Educației. Este unul din criticii Legii Educației Naționale din 2011 care nici acum nu se poate aplica în părți importante.
Acuzat că l-ar fi salvat pe Victor Ponta de acuzația de plagiat în 2012 când a schimbat componența a doua institutii, Consiliul Național de Etică si Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), Liviu Marian Pop este senator de Maramureș și la începutul anului a fost și secretar de stat la acest minister.
Liviu Marian Pop a absolvit Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca în 1996. Are gradul didactic I (2008). În perioada 2005 – 2006, a urmat studii universitare de master in managementul școlar la Universitatea ”Vasile Goldiș” Arad, Facultatea de Stiinte Economice, iar între 2007 si 2009, cursuri post universitare de informatică la Universitatea de Nord din Baia Mare.
A urmat mai multe cursuri: Managementul conflictului (2006), Managementul proiectelor. Fondurile structurale (2007), Revendicări și negocieri locale (2008), Audit si Legislație Școlară, Descentralizarea în țările europene, Comunicare internă si externă (2009).
A fost profesor de matematică la diferite institutii de învățământ din județul Maramureș, iar, din 2004, este director educativ la Liceul Teoretic Bogdan Voda, Viseu de Sus, Maramureș.