Anunţul LPF din urmă cu o săptămână privind debutul oficial al Ligii I în 2013 nu va mai fi respectat. Astfel, oficialii de la Ligă au hotărât devansarea etapei a XX-a de campionat, cu o săptămână. Schimbarea fost confirmată chiar de către Dumitru Dragomir, preşedintele LPF: “Campionatul începe la 23 februarie şi nu pe 2 martie. Am luat această decizie pentru că nu avem altă dată, programul este foarte strâns. Meciurile din etapa a XX-a se vor disputa în 23 februarie indiferent de condiţiile meteo.” Runda cu numărul XX-a a Ligii I ar fi trebuit să se dispute la 15 decembrie 2012, dar în urma solicitărilor făcute de 12 cluburi acesta a fost amânată din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Iniţial, partea a doua a campionatului Ligii I era programată să înceapă la 2 martie. Vestea modificării datei de debut oficial în 2013 i-a luat prin surprindere pe oficialii de la Pandurii Tg-Jiu. Preşedintele executiv al clubului de fotbal gorjean, Eugen Pîrvulescu, a precizat că Pandurii va cere revenirea asupra deciziei: „Am primit o adresă prin care Liga ne informează că prima etapă programată iniţial pe 2 martie se va juca pe 23 februarie. Nu este un lucru bun pentru noi, ne făcusem planurile şi strategia pentru prima etapă. Ca în România, ne schimbăm de la o zi la alta. Mai avem luni, o Adunare Generală la Ligă, dorim să începem la data stabilită iniţial. Noi am stabilit totul, programul amicalelor, bilete de avion. Sperăm ca luni să se revină.” Totuşi, dacă vor fi puşi în faţa faptului împlinit, oficialii gorjeni sunt dispuşi să apeleze la o măsură extremă: vor renunţa la ultimul joc amical în cantonamentul din Antalya şi la revenirea în România vor lua avionul direct spre Piatra Neamţ. „Dacă vom juca pe 23, rămânem în cantonament până pe 20, după care o să discutăm şi cel mai probabil mergem direct de la Otopeni, la Piatra Neamţ. Posibil să modificăm şi datele amicalelor. Cel mai probabil meciul de pe 19 februarie nu-l vom mai juca. Meciul de la Piatra Neamţ e important, ne dorim să începem cu dreptul acest mini returul.”, a concluzionat executivul Pandurilor, Eugen Pîrvulescu.